Ștefan RADU

Administrator

Liderul PPE, referindu-se la integrarea în Uniunea Europeană a României și Bulgariei (la pachet!), în discursul său a punctat un fapt ce a trecut neobservat în media națională. El a remarcat o realitate periculoasă pentru cultura și mentalitatea occidentală: în statele din Est, sistemul comunist a impus arbitrariul în justiție, în economie, în relațiile sociale. Oamenii nu mai cred în reguli și nu simt că ar face parte din sistem. Liderul european consideră că este esențial respectul față de reguli și are convingerea că ele trebuie aplicate la fel oricărui cetățean. Mai mult chiar: aceste reguli trebuie să fie stabile și permanente pe tot parcursul „meciului”.
Am fost lăudați pentru succesele – pe hîrtie – din domeniul Justiției. Reformele sună bine – ca într-o celebră reclamă – și modern. Problemele apar abia la aplicarea lor în realitatea cotidiană. Cînd vine vremea bilanțurilor, rezultatele sînt incerte. Legile noastre atît de „europene” par, dintr-o dată, elastice, modelabile în funcție de persoana căreia i se aplică. Funcționarul (bățos și prost pregătit profesional) interpretează norma după propria lui putere de înțelegere. Este ajutat de formulările din testul legilor precum „este posibil”, „se poate”, „într-o măsură rezonabilă”! Adică așa cum vrea mușchiul celui însărcinat să administreze legea… Alteori, nici nu se mai ajunge la asemenea interpretări. Ancheta se oprește după o scurtă convorbire telefonică sau după ce este legitimat contravenientul. Am întîlnit, mai deunăzi, și cazuri mult mai directe. în fața noului sediu băcăuan al instituțiilor subordonate Ministerului Muncii își face veacul un polițist care are rol doar decorativ. Șoferii șmecheri parchează sub semnul cu oprirea interzisă, sînt salutați de insul în uniformă plătită de la Buget și-și văd de treabă. L-am întrebat ce rost mai are el acolo și mi-a zîmbit tîmp… Sînt locuri în acest municipiu unde polițiștii nici nu îndrăznesc să apară, pentru a nu avea ghinionul de a fi luați peste picior. De exemplu, la parcarea de vizavi de Spital (ca și la capătul Pasajului Letea), taximetriștii întorc pe linia dublă continua fără vreo teamă de autoritate. Iar sensul giratoriu din Piața Alexandru cel Bun (la Banc Post) este scena permanentă a unui haos absolut. Valutiștii și toți ciudații te abordează în plină stradă, mașinile se parchează pe giratoriu, trece cine este mai tare, însă polițiștii nici nu calcă pe-acolo. Pentru români, arbitrariul este similar cu divinul „liber arbitru” lăsat de Dumnezeu. Este un drept de care nu te poți atinge fără a produce reacții violente. în fața oricărei norme simple „ne descurcăm”. Această semnificație a verbului nu cred că există și în alte limbi ale Pămîntului. Pentru noi este esențial să te descurci, pentru că întreaga viață cotidiană este încurcată. Regulile se schimbă de la o zi la alta. Ba dispare o taxă și apar două impozite noi, ba se rup digurile, ba este arestat un afacerist pentru a pune perdea la o altă mare escrocherie de partid și de stat, totul este fluid. Dacă o singură clipă nu ești atent, te ia valul și pierzi controlul. La noi, legea este cea mai periculoasă capcană: cînd crezi că ai respectat toate regulile, apare cineva și, cu rînjetul satisfăcut pe buze, îți aduce la cunoștință că ai cozorocul prea mare la șapcă!
Europenii știu că hoții pot fi arestați, că politicienii corupți pot fi eliminați din spațiul public, însă mult mai dificil este să-i faci pe oameni să înțeleagă necesitatea impunerii stricte a regulilor. Ei se tem de arbitrariu și au spus acest lucru răspicat. Nu pot să înțeleagă modul în care un pițifelnic bugetar poate elibera autorizații unei ferme infestate cu aviară doar pentru că patronul are pile! Pentru ei o crimă se lasă cu arestări și condamnări. Nu încap explicațiile nici dacă vorbim de fiul lui Tutankamon! De cîte ori îmi exprim mirarea că nu este pedepsit cineva care fură semne de circulație mi se dă o replică pur românească: „Lasă, dom’le, chestia asta! Nu vezi că alții fură cu vaporul și nu pățesc ceva?!” Adică fiecare fură după puterile și pilele lui și ar fi nedrept să aplicăm legea… La noi, rușinos nu este să calci regula, ci să fii prins. înseamnă că nu ai știut să te „descurci”! în relația individ-autoritate, „ne înțelegem, că oameni sîntem, ce dracu’?!!” De asta le este frică europenilor. Ei nu au nevoie în casa lor de arbitrariu, de interpretarea conjuncturală a legii. Această atitudine ține de cultura locală, de mentalitatea colectivă. Este o problemă pe care nu cred că o putem rezolva în cinci luni, cîte mai avem pînă la următorul raport. Sînt convins că în cancelariile Uniunii Europene se discută și se pregătește un plan „B”, prin care să ni se impună cu forța un asemenea comportament. Altfel, porțile Europei se vor fereca în fața virusului pe care l-am putea introduce în acestă comunitate. Helvetica-R deunăzi, și cazuri mult mai directe. în fața noului sediu băcăuan al instituțiilor subordonate Min

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.