Laura F., elevă a unei școli din cartierul Nord al Bacăului, a părăsit băncile școlii unde a învățat pînă în clasa a V-a și a plecat val-vîrtej în Italia, acolo unde părinții ei erau duși de cîțiva ani. Problema este că eleva nu a anunțat conducerea școlii de plecarea ad-hoc. Nici părinților ei nu li s-a părut important ca fiica lor să facă o cerere de transfer, așa cum ar fi fost normal. Luni bune, Laura a fost așteptată la școală de colegi, profesori și diriginte. La finalul anului școlar, aceasta a fost trecută în registrul matricol cu «abandon». Ajunsă în Italia, Laura și-a continuat studiile la o școală particulară, unde a fost primită fără documentele școlare din România. „Eu nu înțeleg, cum îi primesc la școlile din Italia fără foaia matricolă din România?! Nu este normal!”, ne-a spus un director al unei școli generale. După terminarea școlii în Italia, Laura va primi diplomă de absolvire, în schimb, în România, ea figurează că a abandonat școala în clasa a V-a. Acesta nu este doar un caz izolat. Sînt zeci de elevi care pleacă din Bacău fără să lase o cerere la secretariat, prin care să solicite retragerea din înscrisurile școlii. Directorii sînt puși în situații neprevăzute, deoarece se trezesc, la începutul anului școlar, că nu mai au numărul de elevi necesari realizării claselor. „Am rugat diriginții claselor să testeze terenul și să identifice din timp pe cei care vor să plece din țară. Nu este greu ca elevul să facă o cerere, prin care să solicite retragerea de la școala noastră. Este normal să știm și noi pe cîți elevi să ne bazăm la începutul anului școlar”, ne-a spus același director. (Olimpia FILIP)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.