Firmele care fac reduceri la diversele produse pe care le vînd au fost controlate de inspectorii Oficiului Județean pentru Protecția Consumatorului (OJPC). Multe dintre magazinele de haine sau de încălțăminte continuă să practice solduri la articolele de vară, deși perioada în care mai puteau fi folosite sandalele sau bluzițele subțiri a trecut. Mulți dintre cei care doresc să facă o afacere bună achiziționînd piese de vestimentație sub valoarea lor inițială, mai au această ocazie doar pînă la sfîrșitul acestei luni. Ei trebuie să știe că agenții economici au obligația să afișeze toate informațiile cu privire la reducerile pe care le fac. Astfel, trebuie precizată data la care are loc debutul perioadei de sold, pe ce perioadă se desfășoară aceasta, precum și sortimentele la care se fac reduceri. De asemenea, comercianții trebuie să informeze cumpărătorii care sînt reducerille practicate în raport cu prețul de referință, prin menționarea procentului. Dar pentru că multe dintre firme nu respectă prevederile legale, acestea au fost amendate de inspectorii de la Protecția Consumatorului.
Societatea „Silfo” SRL din Bacău este una dintre firmele care comercializează confecții textile, cu preț redus, fără să fie specificată data de debut, durata și sortimentele supuse reducerilor. O altă societate, „Memoris” SRL, nu menționase la primărie perioada în care se efectuează vînzările cu reducere. „Pentru abateri au fost întocmite procese verbale de constatare, prin care s-a dispus oprirea temporară de la comercializare a unor produse cu o valoare de aproape un miliard de lei. Totodată s-au dat amenzi de 17 milioane de lei”, ne-a declarat Sorin Elisei, directorul OJPC Bacău. (Oana MĂGUREAN)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.