Suspendarea autorizației de mediu a combinatului de îngrășăminte chimice „Sofert” de către Agenția Regională pentru Protecția Mediului (ARPM) pare a fi doar o chestiune de timp. Cel puțin așa au lăsat să se înțeleagă atît conducerea ARPM, cît și cea a Gărzii de Mediu, după ce instanța a dat cîștig de cauză în procesul prin care cei de la „Sofert” au contestat o somație primită în vara anului trecut, după o serie de poluări cu amoniac. „Am formulat somația în cauză, după ce chiar cei de la «Sofert» au recunoscut, în propriile buletine de analiză, că valoarea emisiilor de amoniac la gura coșului este mai mare decît cea admisă de normativele în vigoare. Conducerea combinatului a contestat somația în instanță, care ne-a dat însă, într-un final, dreptate. în aceste condiții, în ce ne privește, vom solicita Agenției Regionale să suspende autorizația de mediu a «Sofert» – ului. Suspendarea în cauză poate merge pînă la șase luni, timp în care combinatul trebuie să-și rezolve problemele de mediu. în caz contrar, acesta riscă să fie închis”, ne-a declarat Titi Secară, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Bacău. La rîndul său, Iulian Movilă, directorul ARPM, a confirmat faptul că, în momentul în care instituția pe care o conduce va primi în scris decizia instanței, va fi demarată procedura de suspendare a autorizației de mediu a combinatului de îngrășăminte chimice. „Deocamdată nu am primit nimic scris din partea Tribunalului, dar, din cîte am înțeles, nu se mai poate schimba nimic. în momentul în care vom primi decizia instanței, sîntem obligați de lege să începem procedura de ridicare a autorizației de mediu”, a spus directorul Movilă. Singurul punct în care cei de la Garda de Mediu și ARPM au avut păreri diferite ține de data la care a intrat în vigoare somația. Cei de la Gardă spun că aceasta a început să „lucreze” din vara anului trecut, motiv pentru care termenul de grație de cel mult șase luni ar fi expirat, în timp ce conducerea ARPM susține că cele șase luni în care „Sofert”-ul își poate remedia problemele de mediu încep să curgă din momentul suspendării efective a autorizației de mediu. Pe de altă parte, o eventuală suspendare a autorizației de mediu a celor de la „Sofert” nu ar duce la încetarea procedurii de obținere, de către combinatul de îngrășăminte chimice, a autorizației integrate de mediu, pe care a solicitat-o deja. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.