CONEXIUNI Experiment „genetico-ideologic” ratat

Ștefan RADU

Am repetat, în ultimii ani, de cîte ori am avut ocazia, că singura opoziție viabilă în lupta cu partidul mastodont PSD este chiar PSD! Nu are rost, acum, să reiterăm dovezile cotidiene de aroganță guvernamentală, de ciocoism local, de atitudine penibilă față de structurile occidentale. Problema principală – mai ales că sîntem în plin an electoral – rămîne Opoziția anemică, indecisă, incoerentă în acțiunile sale.

După alegerile din 2000 am crezut că liderii fostei Convenții au înțeles care le-au fost erorile și că nu le vor mai repeta. Acțiunea PNL de a se manifesta ca formațiune independentă, distinctă s-a dovedit extrem de eficace: în doar trei ani au realizat unificarea forțelor liberale, coagulînd în ringul politic românesc o alternativă consistentă. Pentru orice observator neutru, evoluția PNL demonstra că o clarificare ideologică ancorată în realitățile acestei țări satisfăcea așteptările electoratului neînregimentat. Iată, însă, că finalul anului 2003 a arătat că liberalii nu au încredere în propriul lor proiect. Dintr-o dată au decis că sînt prea slabi pentru a se lupta cu Goliatul controlat de Iliescu și au căzut (la drum de seară) în brațele Partidului Democrat, flăcău zbînțuratic, pus pe șotii cînd ți-e lumea mai dragă. Mi-am exprimat reținerea față de o asemenea construcție politică încă din primele zile ale debutului ei public. Și nu pentru că – așa cum le este unora drag să cobească – ar fi o alianță atipică între socialiștii preocupați de echitatea socială și liberalii hotărîți să reconstruiacă societatea capitalistă în România. Am toată disponibilitatea să accept că este posibilă, la nivel strategic, o asemenea „cununie”. Însă în spațiul politic românesc nu doctrinele predomină, ci liderii „căftăniți” cu una sau alta dintre ideologii. Membrii PD nu demisionează, acum, din partid pentru că formațiunea ar fi trădat liniile ei politice. Cauza – mai totdeauna – este Traian Băsescu. Impetuozitatea sa, reacțiile colerice (de foarte multe ori) și atacurile violente la adresa adversarilor politici (cu răspunsuri pe măsură) l-au transformat într-un client constant (pe drept sau pe nedrept) al micilor și marilor scandaluri. Cîtă vreme era doar președintele partidului său, efectele acestor daravele se răsfrîngeau doar asupra PD. Acum, figura sa este asociată Alianței DA, lovind, prin ricoșeu, și pe liberali (chiar dacă aceștia fac eforturi pentru a păstra o anume distanță față de așa-zisele „treburi interne” ale democraților). Confuzia este cu atît mai mare cu cît ne depărtăm de Capitală. În județe, valsul comun al liderilor PNL și PD capătă accente tensionate: interesele diferă de la unii la alții, există conflicte personale vechi, polemici netranșate, iar campaniile separate pentru alegerile locale vor scoate la suprafață toate aceste adversități. În plus, după cîteva luni de funcționare a Alianței DA, sentimentul meu este că mai multe constrîngeri și-au asumat liberalii care au dovedit că sînt dispuși la prea numeroase compromisuri în relația cu proapeții lor parteneri. Deja au pierdut o parte din „darul de la nuntă” prin apariția Forței Democrate care a rupt o bucată din „rochia miresei”. Iar tămbălăul nominalizărilor candidaților la primăriile sectoarelor din București – de data aceasta în numele Alianței DA – va influența irevocabil electoratul comun al celor două partide.

Și ar mai fi și acest zvon ciudat, lansat de vreo săptămînă: cică se negociază o fuziune sau o alianță între PNL și PNȚCD. Ar fi dezastruos! În mintea românilor, combinația PD-PNL-PNȚCD este echivalentă cu falimentul economic și social din guvernarea precedentă, mai ales că și UDMR și-a anunțat disponibilitatea de a colabora post-electoral cu Alianța DA. Am impresia că asistăm la o demonstrație a lipsei de imaginație politică din partea Opoziției. Oare nu există alte variante de succes pentru alegerile din acest an? De 15 ani îmi doresc să particip la un scrutin în România unde să se voteze pozitiv: adică să pună omul ștampila pe cine crede el că este candidatul cel mai valoros și nu doar pentru a fi împotriva cuiva. Pînă acum l-am ales pe X pentru ca să piardă Y, fără să ținem seama de calitățile sau defectele celui căruia îi concesionăm drepturile și speranțele noastre pentru un întreg mandat. Schema s-a dovedit a fi falimentară, iar personajele care au profitat de dezamăgirile noastre vreme de un deceniu și jumătate ar merita să se retragă în uitare. Dacă este să pierdem iarăși, mai bine am miza pe jochei noi. Poate ăștia vor ști să termine o cursă demni, încă în șa…