Jurista Dorina Sîrghie, consultant la Biroul Avocatului Poporului, a trăit o întîmplare mai puțin obișnuită. Cel care i-a dat bătăi de cap a fost un … bancomat. La începutul săptămînii, ea s-a oprit la un bancomat din centru, pe care îl folosește în mod frecvent, ca să scoată bani. „Mă duceam la piață și am realizat că mai am nevoie de niște bani. M-am dus la automatul de unde îmi scot banii în mod obișnuit și am cerut întîi să îmi afișeze soldul. Am văzut că am 800.000 de lei în cont și am cerut să îmi dea 350.000 de lei. Aștept cîteva momente, după care bancomatul îmi returnează cardul și chitanța, pe care era scris că mi s-au dat cei 350.000, dar mașina nu mi-a dat nici un leu. Vă dați seama cum stăteam acolo, uitîndu-mă la automat. Primisem chitanța, dar nu primisem banii, deși pe act scria că i-am încasat”, povestește Dorina Sîrghie.
Ea a avut prezența de spirit să sune imediat la sediul din București al băncii. „Mi-a răspuns o doamnă plictisită, care m-a întrebat dacă nu am vreun fax prin apropiere, ca să pot trimite o reclamație. «De unde să am un fax, dacă eu sînt în stradă acum?», i-am răspuns indignată. Cu toate că terminasem programul de lucru, a trebuit să mă întorc la birou, ca să scriu și să trimit reclamația băncii”, mai spune jurista.
Lucrul curios este că, acum cîteva săptămîni, ea a mai trecut prin emoții din cauza aceluiași bancomat. „Atunci era coadă și mi-a venit rîndul să scot bani. De data asta, mașina refuza să îmi dea cardul. Am apăsat pe toate butoanele, dar se blocase, nu reacționa în nici un fel. Ce să fac, nu puteam să plec de acolo și să îl las așa. Noroc că s-a oferit o doamnă drăguță din spatele meu să stea și să păzească automatul pînă veneam eu cu un om de la bancă. Chiar în momentul în care dădeam să plec, bancomatul s-a deblocat și mi-a returnat cardul”, și-a încheiat povestirea Dorina Sîrghie. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.