• liderii sindicali ai ceferiștilor spun că se pregătesc de grevă generală, pentru că revendicările lor nu au fost acceptate • data de debut a grevei generale este 15 martie, dar unii sindicaliști nu exclud nici ziua de 8 martie
Paralizarea transporturilor feroviare printr-o grevă generală pare a fi doar o chestiune de timp, atît timp cît revendicările ceferiștilor au rămas doar simple vorbe pentru conducerea CFR. În aceste condiții, greva generală a rămas, în opinia sindicaliștilor, singura soluție. „Luni și marți am purtat, din nou, negocieri cu administrația companiei, dar nu ni s-a oferit nimic, ceea ce ne-a determinat să ne retragem de la discuții. Asta nu înseamnă că Federația «Elcatel» și sindicatul mecanicilor de locomotivă nu sînt dispuse să discute, dar nu oricum. Astăzi (ieri, n.r.) am participat, toti, la întîlnirea pe care domnul ministru Miron Mitrea a avut-o cu reprezentanții tuturor sindicatelor din CFR, în timp ce mîine (astăzi, n.r.) vom avea o nouă discuție cu domnul ministru Tănăsescu, la care se așteaptă să participe și reprezentantul FMI. Se pare însă, că PSD-ul uită că CFR-ul nu aparține domnului Tănăsescu sau altcuiva, ci aparține statului. Oricum, e greu de crezut că oferta administrației se va schimva în două zile, de aceea greva generală e foarte probabilă. De altfel, conducerea companiei ne-a și rugat să începem greva pe 15 martie, tocmai pentru a cîștiga timp, dar cred că aceasta va începe chiar de luni”, ne-a declarat Eugen Manciu, liderul sindicatului „Feroviarul” din cadrul Federației „Elcatel”. În ceea ce-i privește pe sindicaliștii de la „Mișcare – Comercial”, aceștia au fost ceva mai norocoși și s-au ales cu ceva din parte conducerii: cu trei bonuri de masă pe lună. Cum oferta are iz de ridicol, sindicaliștii de aici par la fel de hotărîți să intre în grevă generală. „Vineri vom avea la București o nouă întîlnire de lucru, unde vom lua o decizie finală. Foarte probabil însă, aceasta va fi greva generală”, ne-a declarat Amgelica Ilodi, liderul de sindicat din cadrul „CFR Călători”. În atari situații, transportul auto ar putea fi, de luni, la mare căutare. (Eduard CUCU)
Lasă un răspuns