Județul Bacău intră în faliment
• nu sînt bani de salarii pentru cadrele didactice și funcționarii din primării n la modul ideal, județul mai are nevoie de peste 1.300 de miliarde de lei n din situația de criză nu se poate ieși fără 200 de miliarde de lei, pentru strictul necesar n sînt afectați și beneficiarii de ajutoare sociale
Bate vîntul în vistieria județului și a majorității primăriilor din județ, ceea ce constituie cea mai gravă lipsă de fonduri din ultimii ani. Nu e doar un zvon, ci o realitate recunoscută chiar de conducerea județului. „E o situație fără precedent și o asemenea criză nu a mai existat în ultimii 15 ani”, confirmă Dragoș Benea, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău. El spune că situația este extrem de dificilă și din cauza alegerilor locale desfășurate în vara trecută. „Unii primari și-au prioritizat greșit cheltuielile. Pentru că așteptau alegerile, au prevăzut cele mai multe cheltuieli pentru primele șase luni ale anului”, spune președintele Benea. Cu alte cuvinte, cei mai mulți dintre primarii care au candidat pentru un nou mandat au cheltuit bani cu prioritate înainte de alegerile din 6 iunie, ca să impresioneze electoratul. Astfel, ultima grijă a majorității edililor a fost să asigure fondurile pentru finalul anului, ceea ce a condus la criza majoră prin care trece acum județul. „Nu avem bani pentru salariile cadrelor didactice, pentru asigurarea venitului minim garantat, pentru școli”, dezvăluie Dragoș Benea. El opinează că primarii au cheltuit mult înaintea alegerilor sperînd într-o rectificare, numai că banii visați n-au mai venit. Benea recunoaște că situația ar deveni dramatică dacă nu se va opera la nivelul Guvernului o rectificare de buget. Tot ce se poate face pe plan local este o rectificare a bugetului județului, la care se vor strînge bani de la alte capitole și se vor aloca domeniilor unde bate vîntul prin buzunare. în acest fel, speră președintele CJ, s-ar putea strînge 20 de miliarde de lei. Astfel, primăriile ar primi cîte 200-300 de milioane de lei, bani cu care s-ar mai plăti salarii, s-ar mai face unele investiții și s-ar conserva altele.
„Stricta necesitate” costă cel puțin 200 de miliarde de lei
„Ca totul să fie perfect, am avea nevoie de 1.300 – 1.400 de miliarde de lei, dar cu 200 de miliarde de lei s-ar putea rezolva problemele de strictă necesitate”, afirmă Dragoș Benea. Speranțele președintelui se îndreaptă către o rectificare bugetară de la București, dar de acolo nu s-a anunțat nimic oficial, că ar urma sau nu o astfel de operațiune. Doar slabe speranțe s-au întrezărit vinerea trecută, cînd președinții de consilii județene s-au plîns unor reprezentanți de rangul doi ai Guvernului. „E o situație grea, dar există premisele să fie rezolvată”, își arată optimismul președintele CJ. El mizează pe o rectificare, dacă nu la finele acestei luni, atunci măcar la începutul lui noiembrie, dar nu are nici o promisiune fermă în acest sens. Cert este că, spune Benea, la Guvern se cunoaște această situație, mai ales că e valabilă pentru toate județele.
în județul Bacău, orașele nu sînt atît de afectate de această criză, pentru că resursele sînt mai mari în aceste zone. Cel mai grav este că găuri în buget se manifestă în mai mult de jumătate dintre cele 80 de comune ale județului.
Mihai Antuca, primarul comunei Buhoci, este extrem de supărat pe situația cu care se confruntă la nivelul localității. „N-am bani pentru profesori. Pentru septembrie m-am descurcat, dar nu am fonduri pentru octombrie, noiembrie și decembrie. Ba, la ultima rectificare mi-au luat 140 de milioane, chiar de la învățămînt, dar pe care au promis că mi-i dau înapoi. Oricum, cele 140 de milioane nu-mi ajung decît pentru o lună”, spune primarul Antuca. Cam aceeași situație am aflat-o și în cele mai multe dintre localitățile ai căror primari ni s-au plîns de situația disperată în care se află. E drept, însă, că nu toți primarii se află într-o situație așa de rea sau cel puțin nu se plîng. Ioan Zăbrăuțanu, primarul comunei Huruiești, de exemplu, ne-a spus că are bani pentru toate cele, pentru că „m-am gospodărit bine”. Cît despre cheltuieli de la buget pentru atragerea de voturi la locale, primarul Zăbrăuțanu ne-a spus că a fost reales cu peste 90 la sută, fără a fi nevoie de astfel de tertipuri.
Problemele se știu de mai mult timp
Autoritățile județene, orășenești și comunale se așteptau încă de la finele verii că vor fi nevoite să strîngă pînă la ultima gaură cureaua cheltuielilor. Dragoș Benea anunța atunci că a depus la Guvern, alături de președinții celorlalte consilii județene, o notă de propuneri pentru acoperirea deficitului bugetar de aproape 13.000 de miliarde de lei al autorităților locale din toată țara. O umbră de speranță mai stătea în rectificarea bugetară din finalul lui august. „Sper să nu aloce Bacăului mai puțin de 150 de miliarde de lei, deși ar fi nevoie urgent de cel puțin 290 de miliarde de lei”, aprecia președintele CJ. Pînă acum au sosit abia 11 miliarde de lei, adică aproape nimic. (Florin POPESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.