Scrisoarea zilei

Redacția Ziarul de Bacău

Minuni precum nu s-au mai pomenit!…

Stimată redacție,
Mă numesc Popa Constantin Cezar, sînt în vîrstă de 72 de ani, pensionar, cu 40 de ani de muncă, fost tehnician mecanic – 20 de ani în agricultura de stat și alți 20 în industria de mecanică fină. Am muncit, în toți acești ani, cinstit, fiind apreciat în permanență cu „foarte bine” (iertați-mi lipsa de modestie!), din care cauză ceea ce văd că se întîmplă în democrația noastră „de cumetrie” mă înspăimîntă. Nu fac nici un fel de politică – suport cu stoicism batjocura la care sîntem supuși zi de zi de către guvernanți și politicienii noștri cei mulți și extrem de corupți. Problema corupției mult discutată, mult încurajată, mult protejată și care sufocă România, a devenit un circ național la care participă partide, organisme și organizații ale statului – politice, din justiție, guvern, parlamentari – care-și trag seul din bogățiile țării și din munca poporului. Ne-am întros în epoca fanariotă cu atîtea taxe, impozite și tot felul de dări și biruri. Reacții la toate acestea apar destul de rar prin presă și nu sînt finalizate. Uniunea Europeană, la care tindem, se pare că e dispusă să tolereze toată această politică falimentară, închizînd capitole care ne situează cu secole în urma lor. Agricultura cu vaca și calul, 50 la sută dintre pămînturi nelucrate, vii, livezi, ferme de păsări, vaci etc. devalizate, distruse și împărțite între mai-marii comunelor, orașelor, județelor și ai țării.
âmbogățiții tranziției, acei baroni locali, pot fi găsiți peste tot în țară, nederanjați în matrapazlîcurile lor, protejați de PCR (pile, cunoștințe, relații), bine remunerați de profitori.
Ceea ce se întîmplă peste tot nu putea să ne ocolească nici pe noi. Și în comuna Răchitoasa a apărut în cîțiva ani un baron local, în persoana primarului Zorilă Ionel. Acest „politician” și-a făcut, în mandatul trecut, campanie cu daruri la electorat, era în partidul domnului Măgureanu și a fost ales primar. A fost învățător, mare amator de poker și femei, petreceri, cu familie divorțată și modest în profesie.
Imediat după alegerea ca primar a trecut la marele PSD, locul unde mirosise posibilitățile de îmbogățire. Astfel, prima mutare a fost trecerea fostului CAP Burdusaci în proprietatea primăriei – fără adunarea generală a foștilor ceapiști, deci ilegal. A doua mutare: concesionarea, privatizarea – nu se știe exact procedeul – către o firmă din Adjud – jud. Vrancea, a unui anume „domn” Roman, cu legături spre d-l Lupu, fostul președinte al Consiliului județean Bacău. Acesta a împrejmuit cu gard nou (vechiul gard fiind furat de fosta conducere a CAP) și s-a lansat vestea că acolo se va face o fermă de vaci și o fabrică de lactate. Au trecut 3 – 4 ani și în afară de faptul că au demolat și sustras materialele din cîteva construcții – un grajd pentru 107 capete vaci, saivane pentru oi, construite din cărămidă și plăci de azbociment, foarte mult lemn -, nu s-a petrecut nimic, totul fiind lăsat de izbeliște, d-l Roman și compania retrăgîndu-se din afacere. Se spune că acolo au fost folosite fonduri PHARE ori SAPARD, cheltuite de fapt în alte scopuri.
Un alt pas a fost atribuirea fostului IAS Oprișești aceleeași firme Roman din Adjud. O scurtă perioadă, aici s-au desfășurat unele activități agricole, cultivîndu-se grîu și crescîndu-se porci. Șeful fermei de aici, un individ al d-lui Roman, pe nume David, umbla cu pistoul la brîu, fără toc, atîrnînd liber, pentru „a face impresie”. Ce se știe precis este că d-l primar Zorilă Ioan exploatează în scop personal pămîntul fostului IAS – peste o sută de hectare, de ani buni, împreună cu d-l Roman. în acest an, d-l Roman s-a retras și de la IAS Oprișești. Surpriza și bomba secolului este că acum a devenit proprietar al fostului IAS d-l primar Zorilă Ionel. Acolo au început să se producă deja activități în folosul noului proprietar, printre care și un magazin universal. Deoarece la instalarea în primărie d-l Zorilă trăia destul de modest, avea o Dacie veche și fuma Carpați, acum s-a schimbat: casă nouă în satul Oprișești, țigări Kent și proprietar de fost IAS.
O altă ideie ce urmează să se finalizeze este privatizarea Dispensarului medical Răchitoasa în folosul săi, cea de a doua soție fiind medic aici. Discutată în Consiliul Local Răchitoasa, cererea a fost inițial respinsă, dar d-l primar insistă, iar cum pcr-ul este puternic, cu siguranță va reuși.
Problema care se pune în legătură cu bogăția acestui primar se pare că-și găsește rezolvarea în afacerile derulate cu d-l Roman din Adjud, Cu firma acestuia, primăria a efectuat aproape toate investițiile din localitate: 1.- drumul care leagă satul Bucșa de Burdusaci, circa 3 kilometri, drum care de secole era și este peste cîmpuri, fără nici o amenajare – șanțuri, podețe etc. Peste acest drum s-au aruncat cîteva mașini cu piatră din Siret și s-a chemat amenajare de drum; tot aici s-a făcut un pod care ca utilitate și preț întrece orice închipuire; a fost, de fapt, o mină de bani pentru d-nii Roman și Zorilă; 2.- s-a pietruit, deși nu necesita, drumul Burdusaci – Oprișești, cu cheltuieli exagerat de mari; 3.- drumul Oprișești – Dumbrava – pietruit și așa-zis amenajat, încorporează sume imense și, de asemenea, este făcut de contribuabili; 4.- s-a adus o draglină pentru regularizarea rîului Zeletin; după luni și luni de zile s-au escavat cîteva sute de metri de pămînt, costurile au fost enorme, iar lucrarea abandonată. Așadar, tot o mină de bani!; 5.- urmează o lucrare mare – asfaltarea drumului Răchitoasa – Fundătura, care va fi executată tot de firma d-lui Roman. La aceste lucrări este greu de stabilit cantitatea de materiale încorporate – piatră, nisip etc. – așa că le permite umflarea lor în scop personal, știind că o mașină cu piatră costă în jur de 3 milioane, uneori chiar 6-7.
Fostul CAP Burdusaci a avut în dotare, printre multe altele, două autocamioane, două tractoare U 650, un încărcător IFRON, patru remorci auto, două aspersoare de irigații U 650 cu sute de metri de țeavă de aluminiu, o moară cu ciocănele de mare capacitate, circa 150 – 200 de milioane, moară cu ciocane Topleț cu motor de 10 kV, cîntare, mașini agricole cu tracțiune animală, căruțe, unelte, scule, motoare electrice, un circular cu două motoare de 18 kW. Toate acestea au dispărut ilegal, fiind vîndute și banii însușiți de foștii și actualii șefi ai CAP și care acum sînt mari în conducerea comunei. Citez cazul lui Galiță Adrian, omul de bază al primarului, viceprimar în legislatura trecută și viceprimar nou-ales, care are în proprietate unul din tractoarele CAP și la care a ajuns o mare parte din materialele rezultate din demolări și din proprietatea CAP, el fiind tehnician veterinar și care cu un frate, fost gestionar, au patronat devalizarea averii ceapeului. Pare incredibil, dar în România post-decembristă s-au petrecut și se petrec adevărate minuni în materie de furturi, hoții, jafuri în dauna unor țărani care au muncit 45 de ani pe te-miri-ce ca să se îmbogățească acum o haită de borfași. Această corupție, care în loc să dispară, se generalizează, pare că ne va aduce sfîrșitul.
Spuneam că d-l Zorilă exploatează sute de hectare de pămînt. Lucrările agricole sînt efectuate în mare parte cu tractoarele și mașinile agricole ale Agromec Podu Turcului, secția Oprișești, pe bază de amiciție interesată între șeful de aici – consilier de bază al d-lui Zorilă în ambele legislaturi.
Dacă dv. doriți să faceți lumină în acest caz grav de corupție și hoție, vă stau la dispoziție zeci de persoane care cunosc amănunte în caz și doresc să pună botniță poftelor de mărire ale acestor viermi ai tranziției românești.
în speranța că disponibilitățile ziarului se referă și la boala corupției, vă mulțumesc și aștept o confirmare a voinței dv. Accept deplasarea la Bacău, dacă este necesară.

Cezar C-tin Popa,
Burdusaci – Răchitoasa -a schimbat: casă nouă în satul Oprișe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.