Cei de la combinatul de îngrășăminte chimice „Sofert” și-au adus, probabil, aminte, ieri, că a trecut ceva vreme de cînd ne-au „gazat” ultima dată și, pentru a nu uita mirosul de amoniac, ne-au mai oferit o porție de substanță chimică. Drept urmare, zona de sud a orașului a fost luată în stăpînire, ieri dimineață, de mirosul arhicunoscut, de acum, al amoniacului. Inspectorii Agenției Regionale pentru Protecția Mediului (ARPM) s-au pus în mișcare la sesizarea făcută de Protecția Civilă, dar, din fericire pentru „Sofert”, măsurătorile au indicat o valoare a concentrației de amoniac din aer ce se încadra în limitelel maxime admise. „Am efectuat măsurători în zona Grupului de Pompieri, rezultatele de laborator indicînd o concentrație de amoniac de 0,23 de miligrame pe metru cub”, ne-a declarat Dana Bostan, director adjunct al ARPM. Cum valorile maxime admise sînt, amintim, de 0,3 miligrame pe metru cub, „Sofert” a scăpat încă o dată de amendă, dar asta nu înseamnă că nasurile băcăuanilor, în special cei din zona de sud a orașului, nu au avut de suferit. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.