Zeci de producători agricoli care comercializează produsele în piețele agroalimentare ale municipiului Bacău se află, la această oră, în ilegalitate. Ovidiu Băncilă, directorul Administrației Piețelor din cadrul Primăriei Bacău, spune că, printr-un nou act normativ care a intrat în vigoare la începutul acestei luni, producătorii agricoli au avut obligația să își preschimbe actualele cerfificate de producător. Chiar dacă respectivul act normativ a intrat în vigoare încă din data de 3 octombrie, numărul comercianților care și-au preschimbat vechile certificate poate fi socotit pe degete. „Doar cîțiva comercianți din Vrancea au venit pînă acum să prezinte la Administrația Piețelor noile certificate de producător”, ne-a declarat Ovidiu Băncilă. Directorul Administrației Piețelor spune că, dacă ar fi să se aplice strict legea, piețele agroalimentare ale Bacăului ar rămîne aproape pustii. Un fenomen similar s-a întîmplat în urmă cu aproape trei ani, cînd s-a legiferat, pentru prima dată, eliberarea certificatelor de producător. A fost nevoie atunci de mai bine de jumătate de an pentu ca producătorii agricoli să înțeleagă exact de ce au nevoie pentru a-și comercializa produsele în piață, iar primarii să învețe cum să completeze corect un certificat de producător. De această dată, lucrurile sînt oarecum mai simple. în noile certificate de producător vor trebui trecute suprafețele de teren pe care le deține producătorul, precum și felul produselor și cantitățile pe care intenționează să le aducă spre comercializare.
în noua lege este prevăzut că, după data de 3 octombrie, accesul
producătorilor în piață, închirierea de mese și cîntare se fac numai
pe baza certificatului de producator în original sau în copie, eliberat
în conformitate cu noile reguli. „Din punctul nostru de vedere ne-am făcut datoria. Am început popularizarea prevederilor noului act normativ imediat după ce el a fost dat publicității. De aici încolo, însă, rolul decisiv le-a revenit primarilor, singurii îndreptățiți, prin lege, să completeze aceste certificate de producător. Din cîte am înțeles, au fost probleme la primării cu obținerea formularelor tipizate ale noilor modele de certificare, motiv pentru care s-a și propus, chiar, prelungirea termenului de preschimbare pînă la începutul anului viitor”, a mai precizat Ovidiu Băncilă. (Elena SOLOMON)v le-
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.