Aproape cinci procente din capitalul social al fabricii de mobilă Mobam Baia Mare revine, de la mijlocul acestei săptămîni, Societății de Investiții Financiare Moldova din Bacău. SIF Moldova împarte acest capital cu un grup masiv de acționari independenți, dar și cu asociația salariaților PAS și cu directorul general al fabricii, Gheorghe Puț-Cozma, care are mai mult de 5% din acțiunile acesteia.
Fabrica din Baia Mare a produs în primul semestru al acestui an 99% numai pentru export. Anul trecut, profitul net al acesteia a ajuns la 5,5 miliarde de lei, din care 1,1 miliarde de lei au fost repartizate pentru dividende. Astfel, dividendul pentru 2003 a ajuns la 424 de lei pe acțiune în cazul acționarilor persoane fizice și la 446 de lei pe acțiune în cazul persoanelor juridice. în acest an – spune Gheorghe Puț-Cozma – ritmul de creștere a veniturilor a fost depășit de cel al costurilor. Mai mult, chiar prima de vacanță, în cuantum de 30% din salariul fiecărui angajat, a dus la diminuarea profitului. Una peste alta, profitul fabricii, la sfîrșitul semestrului întîi, nu prea s-a văzut. Numai din activitatea financiară, însă, s-a obținut un profit de peste 3,1 miliarde de lei, la o cifră de afaceri de peste 56,3 miliarde de lei – în creștere față de începutul anului cu aproape opt miliarde de lei. Rezultatele societății sînt legate mult de cursul valutelor raportate la moneda națională, mobila fiind destinată aproape în totalitate vînzărilor la export. Societatea are, în prezent, 431 de salariați, cu cinci mai puțini față de începutul anului.
Mobam este listată pe piața de capital Rasdaq. Ea are un capital social de 24,7 miliarde de lei, iar acțiunea sa o valoare nominală de 10.000 de lei. Valoarea de piață a acțiunii a ajuns, însă, la ultima tranzacție, din 22 septembrie, la numai 8.500 de lei. în ultimele 52 de săptămîni, acțiunea Mobam a ajuns la un maxim de 10.000 de lei, dar și la un minim de numai 2.400 de lei.
SIF Moldova a avut, în ultimii ani, o politică de portofoliu foarte dinamică. Societatea a renunțat la multe dintre firmele care nu-i aduceau mare lucru și a investit în altele, profitabile. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.