Numărul firmelor băcăuane pentru care Agenției Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a deschis procedura de reorganizare judiciară și faliment este mic în comparație cu cel din alte județe sau din capitală. Astfel, din județul Bacău au fost desemnate doar 17 societăți în această situație, la care valoarea obligațiilor restante este de 242,5 miliarde de lei. Anunțul a fost făcut de Neculae Plăiașu, secretar de stat și președintele ANAF, care se pare că nu a avut aici în vedere și situația de la Rafo Onești, a cărei datorie a ajuns în total la circa 15.000 de miliarde de lei și numai la stat de peste 8.000 de miliarde de lei. Acționarii Rafo au depus, însă, un plan de reorganizare, asupra căruia trebuie să se pronunțe săptămîna viitoare Tribunalul Bacău și se pare că acesta are șanse să fie acceptat de creditori. în perioada martie – octombrie, organele fiscale teritoriale au introdus la tribunalele competente cereri de deschidere a procedurii de reorganizare judiciară și faliment pentru 52 de societăți comerciale mari contribuabili din țară, ale căror obligații bugetare sînt în sumă de 16.935,7 miliarde de lei, și 2.839 societăți comerciale contribuabili mici și mijlocii, ale căror obligații bugetare însumează 8.291 miliarde de lei.
Plăiașu a precizat că după apariția legii pentru modificarea și completarea procedurii reorganizării judiciare și a falimentului, precum și a altor acte normative cu incidență asupra acestei proceduri, rolul organelor fiscale competente va cunoaște un nou reviriment, întrucît, în conformitate cu această lege, cuantumul echivalentului în lei a creanțelor bugetare pentru care se poate solicita deschiderea procedurii de reorganizare judiciară și faliment s-a diminuat de la 5.000 de euro, la 3.000 de euro. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.