Dacă toți medicii de familie, mai devreme sau mai tîrziu, vor cere consiliului local pe raza căruia se află cabinetul să li-l concesioneze, o parte dintre ei afirmă că stabilirea aceleiași chirii de un euro/an pe fiecare metru pătrat pentru toate spațiile, indiferent în ce stare fizică sînt ele, nu este echitabilă. Din cele 134 de cabinete medicale individuale (ale medicilor de familie) care funcționează în mediul rural, cîteva au fost modernizate imediat după 1990 prin fonduri PHARE sau de la Banca Mondială. Celelalte au fost renovate numai din veniturile medicilor de familie.
„Am tras apă, am renovat grupurile sanitare, am pus gresie și faianță peste tot, pe banii mei” afirmă doctorița Liliana Iavorschi, medic de familie la Gîrleni. Și la Corbasca, doctorul Ovidiu Bibire a modernizat spațiile cabinetului din propriul buzunar. „De aici, numai gratiile sînt ale primăriei. Eu am făcut grup sanitar, o mică bucătărie, am refăcut sobele și instalația electrică, am tras apă, am reparat pînă și scările”, declară doctorul Bibire. Și doctorul Sorin Stancea, inspector la Direcția de Sănătate Publică, apreciază că „în rural, multe spații au fost refăcute de medicii de familie, doar cîteva necesită, ici, colo, o reparație”.
Aceeași chirie pentru o clădire care se dărîmă
Așa stînd lucrurile, unii medici consideră că în actul normativ care reglementează concesionarea cabinetelor ar fi trebuit să se mențină prevederea inițială, potrivit căreia redevența să fie anual de pînă la un euro pe metrul pătrat. „Așa am fi putut negocia. Cum este acum legea, nu mai putem face acest lucru. Spațiul în care îmi desfășor eu activitatea nu merită un euro pe metrul pătrat, dar pot să comentez?”, ne-a spus doctorița Lucica Nazare, medic de familie la Tamași.
La Colonești starea clădirii dispensarului este și mai jalnică. „Clădirea dispensarului este foarte veche, prin spate se dărîmă. Și sobele sînt în aceeași situație”, declară doctorița Carmen Dumitriu, medic de familie în Colonești. Și conducerea administrației locale de aici recunoaște că imobilul stă să se prăbușească. Prin urmare, cum să plătească medicul de la Colonești la fel cu cei care au beneficiat de fonduri nerambursabile pentru modernizarea clădirii dispensarului unde își au cabinetul? (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.