Cîteva tone de alimente vor fi distribuite astăzi familiilor afectate de calamitățile naturale abătute în luna august asupra comunei Izvoru Berheciului. Reprezentați ai Episcopiei Romanului și ai Crucii Roșii vor veni în zonele afectate pentru a mai alina din greutățile sutelor de săraci. „Din cîte cunosc, în jur de 700 de familii din această zonă au fost afectate de dezastrul petrecut în luna august. Pentru că situația acestor familii este una delicată am apelat la ajutorul Bisericii Autocefale a Greciei, care, prin înalt Prea Sfințitul Hristodoulos, s-a arătat interesată să-i ajute pe sinistrații din județul Bacău. Acestor familii le vor fi oferite ajutoare constînd în cinci tone de alimente, care au ajuns la Bacău prin intermediul serviciului social «Diaconia» al Bisericii Elene, care a colectat de le credincioșii greci cîteva tone de alimente”, ne-a declarat Prea Sfințitul Ioachim Băcăuanul, arhiereu-vicar al Episcopiei Romanului. Acțiunea desfășurată de Episcopia Romanului în colaborare cu biserica elenă a adus băcăuanilor pînă acum aproape trei sferturi din cele 200 tone de alimente. „Este vorba de 80 tone de cartofi, 20 tone piersici proaspete, care au fost distribuite imediat, și 40 tone de fasole. Aceastea au fost împărțite mănăstirilor aflate în zonele montane, ale căror posibilități de întreținere sînt mai dificile, și și unor familii defavorizate din județ. O parte din alimente au ajuns și familiile afectate din Agăș și Asău, dar și la cele din Izvoru Berheciului și Colonești”, a mai spus Prea Sfințitul Ioachim. Colaborarea între ortodocșii greci și români va continua, mai ales că necesitățile familiilor din județul Bacău sînt destul de mari. „Biserica Ortodoxă Greacă va mai trimite ulei, zahăr, ceapă și alte alimente, pe care vom continua să le oferim, prin intermediului serviciului de asistență socială al Episcopiei Romanului, celor nevoiași”, a precizat ierarhul de la Roman. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.