Oneștenii de la „Chimcomplex” au reușit, zilele trecute, să doboare un record mai puțin dorit în materie de protecție a mediului, după ce comisarii de la Garda de Mediu le-au aplicat cea mai mare amendă dată în ultimul timp: 300 de milioane de lei. „Sancțiunea a fost aplicată pentru neplata taxei de mediu. Potrivit reglementărilor în vigoare, amenda este cuprinsă, pentru această abatere, între 100 și 300 de milioane de lei. Cum cei de la Chimcomplex au mai fost sancționați anul trecut pentru același lucru cu 100 de milioane de lei, acum li s-a aplicat pedeapsa maximă”, a explicat Cornelia Nemeș, comisar în cadrul Gărzii de Mediu Bacău. Supriza a venit însă, în momentul în care am încercat să obținem punctul de vedere al combinatului oneștean. Gabriela Bădăliță, cea care răspunde de probleme de protecția mediului la Chimcomplex, ne-a comunicat că „nu pot să vă ofer nici o informație. Luați legătura cu domnul director general Virgiliu Băncilă”. Am aflat însă, că acesta este plecat pentru două zile, așa că, după cum ne-a sfătuit secretara, am apelat la domnul Enache, consilierul de imagine al directorului Băncilă. „Nu sînt director, așa că nu pot să vă spun nimic. Dacă îmi dați dumneavoatră diferența de salariu, am să sap vreo cîțiva kilometri pentru a afla amănunte. Personal nu cred că am primit o astfel de amendă, dar am să verific, pentru că m-ați făcut curios. Oricum, era o știre senzațională dacă eram amendați pentru poluare, dar așa… Oi fi eu consilier, dar nu pot să vă spun nimic. Purtător de cuvînt este domnul director”, ne-a declarat consilierul de imagine al directorului Băncilă.
Sancțiunea în cauză reprezintă, de altfel, mai mult de o treime din valoarea totală a amenzilor date de Garda de Mediu în cursul lunii septembrie, amenzi care au totalizat 806 milioane de lei. Dincolo de amenda primită de „Chimcomplex”, alte patru societăți cu profil de prelucrare a lemnului din Ghimeș-Făget, Mănăstirea Cașin și Agăș au fost „miluite” cu cîte 75 de milioane de lei pentru lipsa autorizației de mediu. O altă amendă ceva mai consistentă în valoare de 45 de milioane de lei a poposit la „Sofert”, care, la începutul lunii trecute, i-a „gazat” din nou pe băcăuani, în timp ce patronul SC „Grig” din Ciugheș-Palanca trebuie să plătească 30 de milioane de lei pentru că nu a ținut evidența gestiunii deșeurilor. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.