Punctul pe „i”

Capitaliști și… capitaliști

Istoria modernă a României cuprinde unele aspecte privind germenii capitalismului în România. Printre ideile genezei burgheziei este și cea conform căreia feudalismul devenise o frînă în dezvoltarea societății românești.
Influența Apusului și-a pus pecetea și asupra începuturilor capitalismului la noi prin experiența adusă de studenții români în străinătate. Perioada interbelică a adus un plus de dinamism economiei românești, 1938 fiind considerat anul de vîrf al capitalismului.
Printre marii capitaliști figurează impozantul Malaxa, care se afla în grațiile regelui Carol al II-lea, căruia îi făcea mari donații.
Și astăzi „capitaliștii” noștri cotizează la partidul-stat, fie la organizațiile orășenești și județene, fie direct la capii formațiunii politice în cauză. îndemnul lui Agathon și avertismentul său că doar cei ce cotizează se mențin în funcții sînt suficient de explicite.
Reprezentanții județului nostru la București s-au lăudat, în campania pentru alegerile locale, că doar datorită lor a fost posibilă dezvoltarea Bacăului față de alte județe din Moldova, faptă ce vrea să însemne că persoanele în cauză participă la un ce profit plătit de capitaliștii de aici.
Capitalismul neaoș de cumetrie de la noi se potrivește proverbului cu sculatul de dimineață. Cei care au priceput mersul evenimentelor după 1990 au prins cheag în acea perioadă cînd legea era obscură și băncile doldora, au devalizat, au înșelat și s-au îmbogățit.
Există și întreprinzători care au pornit mai tîrziu o afacere și le este greu să reușească din cauza rechinilor care au acaparat principalele puncte și pîrghii de afaceri la nivelul județului. Luăm trei categorii reprezentative de capitaliști băcăuani pentru a ilustra că societatea se află în mare dispută și fierbere pentru formarea capitalului autohton: D.S., capitalist de anvergură care a plecat de la o mică afacere, a știut să cointereseze cîțiva „foști” cu bani, care nu puteau ieși în față după evenimentele din 1989, a pus de o societate cu spectru larg de afaceri, i-a eliminat cu timpul pe coacționari, a pătruns și în administrația publică locală, a primit și ceva ajutoare „de sus” și a devenit mare boss. Scopul scuză mijloacele, cum se exprimă uluitorul Machiavelli; B.A., un tînăr de 25 de ani, a plecat în Israel, a lucrat 5 ani în construcții, a strîns dolarii, s-a întors în țară și a încropit un mic atelier de vulcanizare – spălare autovehicule, la ieșirea din comuna Letea Veche, pe varianta de centură. L-au jecmănit toți la care a fost în vederea întocmirii tuturor formalităților. A pus „afacerea” pe picioare și muncește 12-14 ore pe zi pentru a reuși să pună un acoperiș construcției în cauză, care costă cam 90 milioane de lei. Vad bun ar fi, omul practică prețul de dumping spălînd autotiruri mult mai ieftin decît concurenții din municipiu. Nu face față cu o singură pompă la spălarea autovehiculelor de mare tonaj. Se zbate ca peștele pe uscat, dar nu renunță. Nu se poate împrumuta de la bănci pentru că dobînda e împovărătoare. Dacă va reuși cu propriile forțe materiale și financiare înseamnă că România este aptă și pentru capitalismul veritabil; I.G. este șofer pe un mastodont ce cară bitum fierbinte de la Mangalia la Bacău pentru lucrările antreprenorului din Podu Turcului. Conducătorul auto muncește 20 de ore din 24, nu își permite să se odihnească pentru că scade temperatura încărcăturii. Este plătit bine, cam cît trei salarii de inginer, dar a slăbit, în doi ani, 16 kg. A ajuns o aschimodie de om, dar vrea să strîngă bani ca să pornească o afacere imobiliară. Folosește energizante pentru a rezista efortului continuu. Nu își permite să ia pasageri la „ia-mă, nene” invocînd timpul pierdut pentru opriri. Se află într-o cursă diabolică pentru a strînge banii necesari înființării afacerii. Dacă mai rezistă doi ani în ritmul impus de condițiile infernale de lucru, ar fi o minune.
Afaceriștii străini, în special italienii, scapă mai ușor la afaceri, ei știu a unge mai bine rotițele birocrației, au mai multe uși deschise, găsesc multă forță de muncă ieftină și reușesc, prin practicarea lohn-ului, să se impună, mai ales în industria ușoară.
Ceva-ceva se mișcă în economia românească, aici în țară, pentru că banii veniți de la cei plecați la muncă în străinătate se folosesc, în general, la construcții costisitoare și pentru consumul celor rămași acasă, care nu se descurcă.
Statul nu-l ajută pe micul întreprinzător, dar îl cocoșează cu impozite, a înăsprit fiscalitatea și urmărește să inventeze noi metode de strîngere a banilor de la cei corecți, căci economia subterană a scăpat de sub orice formă de control. Probabil că se și dorește așa ceva, fiind o supapă de refulare pentru cei cărora nu li se poate acorda un loc de muncă. Ajutorul social este o formă subtilă de propagandă în timp ce administrațiile locale nu reușesc nici să-și plătească salariații. (Jan NEGRU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!