Proverbe și maxime

Nerușinarea în viața publică

„Cine se apleacă în fața banului,
nu se va apleca niciodată în fața cinstei”.
(Balzac)

Prea devreme sau prea tîrziu, cum, necum, lupta politică pentru putere s-a declanșat în aceste zile destul de violent, aducînd în prim-plan personalități cu o anvergură spirituală extrem de diferită; de la intelectualul sadea pînă la parvenitul grobian, ajuns bogat prin știe ce hățișuri infracționale. Ciudat este că foarte puțini competitori pentru alegerile prezidențiale au „convingeri” politice reale (Traian Băsescu, Petre Roman), ceilalți afișînd doar „opinii” politice ținînd de conjunctura socială și de opțiunile Europei în curs de unificare. Se dovedește că cei cu „convingeri” sînt oameni de acțiune, preocupați de studiu, reflecție și au premoniții asupra mersului societății. Cei cu „opinii” politice fac parte dintr-o categorie mult mai largă și foarte puțin pretențioasă. Dacă vreți să știți, toți avem opinii, fie că la unii acestea sînt ingenioase, temeinice, iar la alții superficiale sau de-a dreptul tîmpe. Dar, absolut toți cei care avem opinii dovedim doar un amatorism politic, reacționînd la ceea ce „ni se dă” de către presă sau televiziune. Cei cu „convingeri” dovedesc competență, pasiune, experiență și o judecată sănătoasă.
Domnii Ion Iliescu și Adrian Năstase afișează și ei convingeri, dar experiența democrației reale pare a le fi de ajutor doar pentru a se menține la putere, indiferent cum. Prestațiile lor aparțin unui fel fantomatic de a fi, consiliați și avînd în preajmă doar indivizi formați ideologic la „Ștefan Gheorghiu”, cu temeinice convingeri marxiste, atee, în pofida europenismului și a unor credințe creștine, afișate ostentativ, însă vizibil false de la o poștă depărtare. Pe de altă parte, apar nepermis de des în fața opiniei publice indivizi carenți la nivelul bunului gust și al educației (Gigi Becali, Gheorghe Funar, Antonie Iorgovan, Daniela Buruiană, Octav Cozmâncă), iviți din categoria parveniților.
Parvenitul cu precarități culturale care aspiră la funcții publice acordă celor josnici, care-l lingușesc, toate înlesnirile, hatîrurile și onorurile, dar pe care le refuză categoric celor superior intelectual lui. Pentru că superioritatea spirituală îl jignește, indiferent de felul cum iese la iveală. Din păcate (așa cum au demonstrat-o comunismul și tranziția post-revoluționară), lingușitorii apar cu duiumul din toate sferele sociale, cu spinarea aplecată în fața acestor parveniți. Ei sînt pericolul nr.1 pentru întreaga societate, fie și numai pentru că sînt tentați să confere parvenitului calități umane care-i lipsesc cu desăvîrșire. Iar parvenitul, sigur pe banii lui, pe faptul că aceștia îl pot duce la putere, mizează pe lingușire și autoritarism, știind că cei aplecați umil în fața lui, a banului său, nu se vor pleca niciodată în fața cinstei. Parvenitul devine astfel și mitocan, afișînd convingeri, principii, certitudini. âi place să peroreze, să-ți împărtășească experiența lui spre care l-a condus „școala vieții”. Pe el nu-l poți păcăli, n-ai ce să-l înveți, nu are iluzii copilărești, le știe el bine pe toate, nu poate fi amețit cu baliverne, nu se împiedică în criterii absolute, în rigori adăugate realului. Chiar certitudinile lui devin flexibile, oricînd reformulabile dacă alte realități le impun, acceptînd fără reticențe contradicția cu afirmațiile anterioare. Parvenitul pare un „agregat” bine sudat, egal mereu cu el însuși de la ghiul pînă la idei, de la emoții pînă la izmene. Acest individ este, totuși, fas un nesimțit cu accese de sentimentalism. Toate afectele îi sînt paralizate, în afară de instinctul supraviețuirii și cel al lăcomiei fără de margini.
Parcă o fatalitate a făcut ca în ultimii 15 ani să apară enorm de mulți parveniți, lingușitori, demagogi (ca Vadim Tudor, Octav Cozmâncă, Viorel Hrebenciuc etc), cu patos național și istoric, cu competențe militare („noi i-am bătut pe…”) și jubilațiuni sportive („noi am cîștigat la…”). Oare merită să vorbim atîta despre astfel de specimene? Merită pentru că sînt pretutindeni, mereu victorioși. Mărturisit sau nu, mulți ne sînt simpatici și corespund opiniilor noastre politice. Opinii de amatori, evident!
Am urmărit cu mare atenție evoluția politică a lui Traian Băsescu și Petre Roman. Dacă o personalitate ca aceștia va învinge în lupta electorală, am convingerea că mentalitățile comuniste vor intra în agonie, că adevăratele principii ale democrației vor deveni convingeri și pentru populație, că ura și resentimentele nu vor mai putea fi întreținute și manevrate de marii maeștri ai manipulării, că vom ști foarte repede că „acolo unde începe minciuna, începe și ticăloșia” (La Bruyere). Și poate că „nerușinarea din politică, moravuri, publicistică, televiziune, din discursul și comportamentul public, din modul de a (nu) gîndi, va dispare sau măcar va fi anihilată în bună măsură” (Andrei Pleșu).

Vasile PRUTEANUinii dovedim doar un amatorism poli

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!