O mînă de oameni l-a însoțit pe Alex Ungureanu pe ultimul drum

Redacția Ziarul de Bacău

Un cer senin, de toamnă tîrzie. Este ora 13.00. O mînă de săteni așteaptă în fața casei cu numărul 471 din Buhoci. Abia s-a terminat slujba Liturghiei din ziua serbării Cuvioasei Parascheva. Cîțiva oameni înveșmîntați în negru roiesc dintr-o parte în alta. „Trebuie să sosească preotul!”, se aude o voce. Crucea simplă, de lemn lăcuit, stă rezemată de unul dintre stîlpii casei. însemnarea e scurtă: Alex Ungureanu, 7.I.1957 – 11. X. 2004. Restul rămîne înscris în literatură și în presă.
Cămăruța în care a stat două zile trupul neînsuflețit al scriitorului Alex Ungureanu se umple brusc. Unul filmează, altul face fotografii, familia plînge, iar preotul îi cîntă cea din urmă cîntare. Tatăl scriitorului, Vasile Ungureanu, nu pare a mai avea puterea de a lăcrima. Veghează la căpătîului băiatului încă de marți dimineață. Are 84 de ani, iar Dumnezeu i-a dat să-și îngroape și soția, și unicul fiu. Ioana Alexandra nu-și găsește astîmpărul. Se întreabă probabil ce se va întîmpla de acum cu ea și mama ei, Ioana Ungureanu. După cîteva minute, sicriul este scos afară. între cei sosiți să-l însoțească pe Alex pe ultimul drum sînt și doi reprezentați ai condeiului băcăuan. Doi poeți, Victor Munteanu și Nicolae Mihai, apropiați, cîndva, de cel plecat așa de timpuriu dintre cei vii. în rest, nimeni, deși toți s-au declarat de-a lungul anilor prietenii lui Alex Ungureanu.
Cuvîntul Evangheliei însoțește cortegiul funerar pînă la cimitirul din Buhoci, acolo unde autorul „Marelui prag” își va găsi, nădăjduim, odihna veșnică. Au rămas în urmă cîteva cărți, multe povestiri, articole de ziar, amintirea unui Cenaclu „Clepsidra”, unui ziar „Pur și Simplu” și ceasurile petrecute alături de cei dragi.
Alex Ungureanu a avut foarte mulți prieteni și în București. Aceștia nu l-au uitat, chiar dacă nu au putut să-i fie alături nici măcar pe ultimul drum. Și-au trimis obolul către familia îndoliată Cristian Tudor Popescu, Liviu Avram, Răzvan Haritonovici și Alexandru Mironov. Un ajutor pentru rudele defunctului a venit și din partea membrilor Cenaclului „Grigorie Grandea” din Bacău. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.