1001 impresii din lumea arabă

Plantația de curmali

Doru CIUCESCU

Imaginea scolastică pe care o aveam despre deșertul Sahara, ca fiind o întindere nesfîrșită de nisip galben-roșiatic punctată pe ici – pe colo de verdele vegetației luxuriante tipică oazelor am păstrat-o doar parțial după ce am parcurs mii de kilometri prin Algeria pe drumuri betonate aflate într-o stare neașteptat de bună. în realitate, acest deșert african, cu o suprafață aproximativ egală cu cea a Europei, prezintă o varietate uimitoare, ceea ce a făcut să apară un vocabular specific: erg – succesiune parcă nesfîrșită de dune de nisip fin, ued – rîu cu albie seacă, hammada și reg – porțiuni stîncoase acoperite cu pietrișuri și nisipuri grosiere situate la altitudine relativ medie, respectiv joasă, unde se fixează din loc în loc arbuști și tufe de ierburi țepoase care constituie alimentul de bază al cămilelor ieșite la păscut.
Mă aflam pe drumul care leagă localitățile Touggourt și El Oued într-o zi de mai. Circulația era blocată de o mașină de dezînnisipare, mare cît o combină agricolă, dotată cu plug și transportor elicoidal, care făcea față cu greutate minidunelor înalte de cîțiva centimetri generate de acțiunea vîntului din noaptea trecută. în spatele autoturismului „Dacia 1310” se forma încet-încet un șir tot mai lung de vehicule rutiere; numai oamenii călărind măgăruși se strecurau pe fîșia îngustă de drum rămasă liberă. Am oprit motorul pentru ca să nu se supraîncălzească. Soția mea, Ella, și-a pus pe cap pălăria de soare aflată pe bancheta din spate și a îndrăznit să iasă afară. Am imitat-o imediat și am crezut că am intrat într-un cuptor cu rezistențele de încălzire agățate de boltă. Soarele arunca torente de foc. Nu detectam nici măcar o adiere de vînt. Betonul drumului părea că geme datorită tensiunilor interne provocate de dilatare. în jur se vedea numai nisip. La orizont cerul părea că se reflectă ca într-o… apă, semn că în depărtare o vedeam pe… Fata Morgana. Apoi, nu mică mi-a fost surpriza să văd o altă Fată Morgana, aflată mult mai aproape: la marginea drumului un om scotea dintr-o fîntînă un burduf plin cu… apă. M-am frecat la ochi și am observat că Ella făcea același lucru. Dorința de a atinge… Fata Morgana devenise irezistibilă și am început să-mi înfund sandalele într-un nisip fin, suplu, dar… insuportabil de fierbinte. Din cîteva salturi precipitate am ajuns la ghizdul fîntînii, unde am simțit că solul era umed datorită apei scurse alături în timpul numeroaselor goliri ale burdufului. Am privit în jos și am văzut pînza freatică lucind la o adîncime de aproximativ 30 de metri. Apa nu era o închipuire, rezultatul unui miraj, ci reală și uimitor de rece. între timp, Ella ajunsese și ea lîngă fîntînă și privea încîntată minunea din deșertul Sahara. Lîngă noi, un om înaintat în vîrstă, uscățiv, bărbos, de talie mică, îmbrăcat într-un fel de cămașă lungă pînă la glezne și cu o pălărie de paie pe cap terminase de turnat apa din burduf într-un jgheab executat din trunchiul unui palmier. Atunci am observat că în proximitatea noastră se găsea un măgăruș, care a început să-și astîmpere setea.
– Eu mă numesc Alsahib (Stăpînul). Unde mergeți? ne-a luat prin surprindere stăpînul micului animal de povară, într-o franceză perfectă!
– Sîntem încîntați de cunoștință. Noi sîntem români. Eu mă numesc Ella, iar domnul este soțul meu și se numește Doru. Ne îndreptăm spre El Oued, a răspuns soția. Dumneavoastră unde mergeți?
– Eu locuiesc la El Oued. în fiecare zi fac 5 kilometri pentru a ajunge aici, unde am plantația de curmali, pentru a îndepărta nisipul adus de vînt. Am doi măgăruși: cu unul fac naveta, iar pe celălalt îl utilizez la muncile agricole.
– Dar în jurul nostru, pînă la orizont, observ numai dune de nisip, am rostit eu a uimire!
– Curmalii sînt plantați într-o… groapă adîncă de 20 de metri protejată de parapetul de nisip din fața noastră, înalt de 10 metri, astfel încît rădăcinile să ajungă la izvorul subteran, ne-a explicat proprietarul ciudatei plantații. Am privit într-acolo și ceea ce părea o dună era, de fapt, un parapet circular, armat din loc în loc cu țăruși.
– Ne permiteți să urcăm pe creastă pentru a arunca o privire spre plantație? a întrebat Ella.
– Desigur, doamnă, dar înainte de a începe această ascensiune este necesar să vă turnați apă pe picioare ca să îndurați mai ușor contactul cu nisipul încins în care, vă asigur, se pot obține ouă fierte, ne-a sfătuit Alsahib. Apoi a luat măgărușul de hățuri și l-a dus la baza parapetului, unde l-a legat de un pripon.
După cîteva minute de eforturi penibile am ajuns cu toții pe creastă. Jos se desfășura o groapă cu diametrul de aproximativ 200 de metri în care erau plantați zeci de curmali – un fel de palmieri, ai căror vîrfuri ajungeau aproape la nivelul tălpilor noastre. Solul era acoperit de un covor verde-închis de iarbă deasă. O parcelă dreptunghiulară de aproximativ 200 de metri pătrați era rezervată culturii legumelor: morcovi, ceapă, cartofi. Nu departe am observat o altă fîntînă, asemănătoare cu aceea de pe marginea drumului. Un sistem de jgheaburi executate din trunchi de curmal făcea legătura dintre sursa de apă și parcela de legume. Saharianul și-a dat drumul la vale prin nisip. Jos îl așteptau un alt măgăruș, doi desagi împletiți din paie și un fel de căuș cioplit din trunchi de curmal. La baza versantului am observat o limbă de nisip lungă de cîteva zeci de metri formată, probabil, de vîntul care bătuse cu cîteva zile în urmă. Omulețul a pus pe spinarea măgărușului cei doi desagi și s-a deplasat în zona cea mai îndepărtată, unde iarba nu se mai vedea. Acolo, folosindu-se de căuș, a umplut desagii cu nisip, după care a mînat măgărușul la baza parapetului. Apoi, a ușurat spinarea animalului și a început o muncă de Sisif – de tîrîre a celor doi desagi pînă la creasta parapetului, de unde a răsturnat conținutul lor – să fi fost aproximativ 40 de kilograme în total – pe versantul exterior.
– Cel puțin jumătate din timpul de lucru îl petrec cu dezînnisiparea, ne-a spus Alsahib, respirînd cu greutate. Vîntul aduce mult nisip din deșert; cea mai mare parte se oprește în parapet, făcînd-ul tot mai înalt, iar restul se depune în plantație. Creasta dunei artificiale o fixez cu țăruși.
– Cînd are loc culesul curmalelor?, a întrebat Ella.
– Curmalii înfloresc în aprilie, iar culesul îl fac în septembrie. De la un copac obțin în medie 15 kilograme de curmale. O parte din recoltă o vînd, deoarece pensia mea este foarte mică. Eu am fost profesor de geografie.
– Aaa, și noi sîntem profesori!, am exclamat eu. Acum eu lucrez la Școala Normală Superioară de învățămînt Politehnic din Oran, iar soția la Institutul Algerian de Petrol din Es-Senia. Și în România profesorii care au ieșit la pensie caută să-și rotunjească veniturile desfășurînd diferite activități.
– Da, dar măcar ei nu lucrează la plantațiile de curmali din Sahara!, a oftat Alsahib…de talie mică, îmbrăcat într-un fel de cămașă lungă pînă la glezne și cu o pălărie de paie p

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!