Românii cărora le surîde ideea să se îmbogățească, peste noapte, cu peste 50 de miliarde de lei nu trebuie să facă altceva decît să joace la Loto 6/49 și să ghicească toate cele șase numere ale extragerii de duminică. Reportul de la prima categorie înregistrat după ultima extragere numără, mai exact, 48,048 de miliarde de lei, dar suma care va intra în buzunarul unul eventual norocos va depăși, foarte probabil, granița celor 50 de miliarde de lei, în condițiile în care încasările realizate între două extrageri au fost în ultimul timp de cel puțin 4-5 miliarde de lei. E drept că din marele cîștig, dacă acesta va fi adjudecat, se va scădea contravaloarea unui apartament cu trei camere, care este inclus în premiul de la prima categorie, dar și așa va rămîne o sumă impresionantă. Altfel, în ceea ce privește sistemele Jocker și Loto 5/40, extragerile de joi au consfințit perpetuarea, respectiv apariția de reporturi la categoria I. Suma rămasă în joc pentru săptămîna viitoare a ajuns, la Jocker, la 33,554 de miliarde de lei, în timp ce la Loto 5/40 aceasta este de „numai” 573,225 de milioane de lei. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.