Contrapunct

Stresul ca mod de trai

Nu m-am mai văzut de mult cu domnul Radu, pe care-l cunoscusem, cu mulți ani în urmă, la întreprinderea la care lucra în calitate de contabil. Așa că m-am bucurat cînd, mergînd la „NIPAN” – farmacia din colțul străzii mele – l-am revăzut. înaintea lui mai era o doamnă care cumpăra o fiolă anti-gripă, după care urmă domnul Radu. în mînă ținea o rețetă pe care a înmînat-o farmacistei, după care, așteptînd să i se calculeze costul, pe calculator, am schimbat cîteva cuvinte. M-a așteptat, apoi, în fața cunoscutei farmacii și așa am aflat că e al zecelea an de cînd e pensionar și, cum mi-a spus, el, imediat, „e ca un făcut, domnule! Cum m-am pensionat au năvălit peste mine toate bolile pămîntului…” Sigur, omul a exagerat dar într-un fel avea dreptate, căci atunci cînd te îmbolnăvești de mai multe boli ai impresia că tot ce înseamnă boală „a năvălit peste tine”. Omul are probleme cardiace, apoi un ulcer vechi, o colită rebelă și, colac peste pupăză, i s-au îmbolnăvit și ochii. „Ieri am primit pensia – continuă el – și tot ieri mi-am plătit „cablul”, telefonul, o datorie la un amic, iar azi mi-am luat rețeta. Cu rețeta e mai simplu și mai puțin stresant acum, că plătesc mult mai puțin, dar celelalte datorii – mai cu seamă energia electrică – sînt de-adreptul strigătoare la cer! Și cu ce să mai rămîn din cele aproape patru milioane, cît iau pensie? Spune-mi și dumneata, că soția nu-mi mai spune nimic. Ea are aproape două și jumătate, a lucrat în cultură, iar pensia ei abia ajunge, iarna, la întreținere, că avem trei camere. Și doar mergi în piață, ai văzut cum se scumpesc, de la o zi la alta, toate! Dacă n-ar fi mîncarea asta, ar fi ceva…!”
Cunosc mulți oameni precum domnul Radu. De fapt, și eu fac parte din categoria acestora. Pentru pensionarul român de rînd – e vorba de cîteva milioane de oameni – viața e un continuu stres. De la momentul primirii pensiei – moment pe care domnul Radu, fost contabil la o cunoscută întreprindere băcăuană, îl definea ca fiind „un atentat la demnitatea lui de om” – și pînă la primirea pensiei următoare, presiunea vieții tot mai scumpe scurtează anii pensionarilor. Perioada din viață – ultima – în care omul ar trebui să se bucure de anii care i-au mai rămas e, pentru foarte mulți, un calvar. Numai cei care nu și-au făcut socotelile pe fiecare zi, numai cei care nu numără bănuț cu bănuț pentru un kilogram de tacîm de pui nu știu ce înseamnă să trăiești, astăzi, la mila statului. Deși se trîmbițează că se dau și se tot dau bani în plus la pensii, scumpirile care vin imediat nu numai că „compensează” majorările, dar scad și mai mult puterea de cumpărare pe care pensionarii pot s-o suporte. Ai auzit – mi-a spus cunoștința mea – că ăștia, parlamentarii, și-au propus niște pensii la care unul ca mine nici nu poate visa? Se pare că proiectul de lege nu va ajunge în dezbatere, dar însuși faptul de a fi propusă o astfel de lege e o nerușinare! Dar ce mă mai mir cînd acolo, la Parlament, sînt alocate sume astronomice, inclusiv pentru confortul excesiv al aleșilor, în vreme ce noi murim pe capete! Ați auzit, s-a dus și…” Și-mi spune un nume despre care n-am auzit, dar despre un pensionar care tocmai a plecat pe drumul ultim. „Acum – reia amicul – se bat pe noi. Sîntem cineva! Vin alegerile. Ni se promit marea cu sarea, rîuri de lapte și miere. Pînă acum n-am existat. Dar acum existăm. Vor voturile noastre. Nu-i de rîs, domnule…? Spune-mi, nu-i de rîs cu plîns…?” Așa-i, îi răspund. Dar ne orientăm noi, încerc eu să-l temperez, căci omul se înroșise la față și, vădit, devenise nervos. Și așa ne despărțim, fiecare cu gîndurile lui și cu speranța că, la pensia viitoare, doar-doar se vor mai adăuga cîțiva bănuți!… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!