Străini la ei acasă

Florin CRĂCIUN

Au trecut mai bine de zece ani de cînd o mînă de tineri și-au luat inima-n dinți, au trecut Prutul și s-au hotărît să studieze în Bacău. Era timpul „Podului de flori”, al declarațiilor stufoase de reîntregire și al cenaclurilor. Scăpați în libertate, românii de dincolo sperau în șansa lor. Anii au trecut și, încet-încet, acei copii care veniseră să învețe aici s-au maturizat, și-au făcut un rost în viață, și chiar s-au stabilit în România. Acum, ei nu mai sînt considerați moldoveni. Dar a trebuit să treacă ceva vreme. Anul acesta, numai la unitățile de învățămînt din municipiul Bacău există peste 200 de tineri din Republica Moldova care au venit în România să învețe românește. S-a dus vestea că aici se învață bine, și mulți dintre ei au ales Bacăul pentru că au avut frați, surori sau prieteni care au studiat aici și care le-au povestit despre condițiile din cămine și din sălile de curs.

Cei mai mulți sînt copii de profesori care predau în orașele mari de peste Prut, care își dau seama că dacă ar fi rămas în țara lor, singura alternativă după terminarea școlii ar fi fost șomajul. Adolescenții moldoveni care învață în școlile din România primesc de la statul român o bursă de 39 de dolari pe lună, valoarea fiind aceiași din 1992, cînd a început derularea colaborării între cele două țări. Din bursa pe care o primesc, ei trebuie să plătească masa la școlile unde stau. în Republica Moldova, părinții lor plătesc și cîte 100 de dolari pe an ca taxă de școlarizare, în condițiile în care salariul mediu al unui profesor este de 50 de dolari. în schimb, școlarizarea în România este gratuită.

Asta ar fi jumătatea plină a paharului. Pentru cei din jurul lor, în general pensionari, cu idei comuniste, tinerii basarabeni au rămas aceeiași traficanți de droguri, de țigări și de prostituate. O puștioaică de peste Prut îmi spunea zilele trecute că a ajuns să-i fie rușine să iasă pe stradă, și mai ales să deschidă gura. De cele mai multe ori, accentul ei stîrnește priviri piezișe și chiar ironii directe. Pentru că e blondă, toți o cred prostituată. Se simte o paria. Mulți nu știu însă că din toți banii pe care îi trimit părinții ei, îi mai rămîn cam 100.000 de lei pe lună. Ce să facă ea cu banii ăștia? Nici măcar nu poate ieși o dată în oraș, cu prietenii. Atunci, se apucă de făcut lecțiile colegilor români mai puturoși, dar de bani gata, care-i mai scapă cîte un pol pentru fiecare temă. Nu-i mult, dar așa, spune fata, mai adună un ban cinstit. Ea este conștientă că părinții de dincolo nu o pot ajuta, drept pentru care încearcă să se descurce singură.

Nucleul elevilor moldoveni care studiază în Bacău este compact și se reîntregește cu fiecare an. Mulți se reîntorc peste Prut, dar și mai mulți rămîn să-și întemeieze aici o familie. Cu cîțiva ani în urmă, i-am considerat frații noștri. Acum, lecția lor de viață trece indiferentă pe lîngă noi. Nu mai sînt românii pe care i-am așteptat atîta vreme și chiar uneori îi privim cu dispreț. Pe copiii de dincolo de Prut care învață la noi îi vom întîlni foarte rar la pîine și aproape deloc la coadă la mezeluri. Să încercăm să ne imaginăm fiecare că avem în fiecare lună o biată sută de mii în buzunar, pe care trebuie s-o drămuim cît mai bine. E cam greu, nu-i așa? Dacă nu chiar imposibil. în fond, nu e vorba de bani, ci de mentalitate. Peste care, pentru mulți dintre noi, timpul s-a oprit în loc.temeieze aici o

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!