Populația va trebui, din anul 2005, să scoată din buzunar bani mai mulți pentru a plăti căldura, deoarece costul gigacaloriei va fi subvenționat de la bugetul statului din ce în ce mai puțin. Mai exact, în 2005, subvenția va fi redusă cu 33 la sută, în 2006, cu încă pe atît, pentru ca în 2007, să se renunțe în totalitate la această măsură de protecție socială. Sumele disponibilizate astfel de la bugetul statului vor fi folosite de furnizorii de energie termică pentru modernizarea tehnologiei în vederea reducerii costurilor de producție. Pentru CET Bacău, diminuarea subvențiilor va însemna o sumă în plus de 60 miliarde lei în 2005, de 120 miliarde lei, în 2006, și de 180 miliarde lei în 2007. Așa stînd lucrurile, din 2005, în mod normal, populația ar trebui să achite diferența dintre prețul real al gigacaloriei și subvenția suportată încă de la bugetul statului, și nu prețul de referință, ca acum. în prezent, ea plătește 896.000 de lei/gigacaloria, deși prețul real al acesteia la CET Bacău este de 1.283.000, plus TVA. Directorul CET, Vasile Drăgușanu, este convins, însă, că „se va găsi o soluție pentru ca populația să nu simtă reducerea subvenției. Pentru că această reducere va trebui să ducă în final la reducerea costurilor de producție”. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.