Biserica din Valea Hogii, casa moaștelor sfinților făcători de minuni

Drumul de la Bacău spre Lipova poate deveni, atunci cînd există dorința de a recunoaște farmecul vieții din mediul rural, o adevărată aventură pentru ochiul unui orășean. Obișnuită cu priveliștile banale ale betoanelor ce-și schimbă ici-colo culoarea și conturul, dincolo de comuna Plopana privirea se lovește de peisaje pe care nu-ți este dat să le întîlnești decît în filmele lui Kusturița: corturi mari, improvizate, răsfirate pe cîteva sute de metri pătrați, în care trăiesc zeci de rromi. âi vezi cum lovesc de zor tabla cu barosul pentru a mai da la iveală un cazan. Nici măcar nu te bagă în seamă cînd treci cu mașina pe lîngă ei. Dacă imaginile te lasă indiferent sau te captivează prea puțin pentru a te opri și cerceta cu de-amănuntul, nu-ți rămîne decît să-ți continui drumul spre satul ce face hotarul Bacăului cu județul Vaslui: Valea Hogii. O zonă aparent pustie, în care viețuiesc vreo 120 de familii, pe care, dacă dorești să o cunoști, trebuie să-i parcurgi măcar 200 de ani de istorie. Și, ca-n orice sat românesc, trecutul se scrie plecînd de la biserică. Aceasta este centrul lumii sătești și axul principal în jurul căruia gravitează viața întregii comunități. Nu-ți este greu să descoperi, privind sfîntul lăcaș din acest sat, un trecut pe care nu ți l-ai fi putut imagina în aceste locuri.
Așezată pe coama dealului, la o aruncătură de băț de casele sătenilor din Valea Hogii, biserica, ce poartă hramul „Adormirea Maicii Domnului”, este înconjurată de un gard simplu ce delimitează spațiul sfîntului așezămînt și cimitirul satului de restul zonei. în imediata apropiere a porții, cum treci dincolo de ea, se află mormîntul simplu al părinților academicianului Gheorghe Vrănceanu: Vrănceanu Costache (1873 – 1942), și Vrănceanu Anica (1882 – 1971). Dar tumultul veacurilor ți se descoperă cu adevărat abia cînd treci pragul bisericii. Zidurile groase, de aproape doi metri lățime, îți dau primul semn că înaintașii erau serioși, indiferent de zona în care locuiau și ridicau către cer lăcașuri sfinte menite să dăinuie peste veacuri. „Banul Toma Cosma și soția sa, Elisabeta, au început zidirea unei biserici noi în 1805, pe locul alteia mai vechi ridicată în anul 1746. A fost, inițial, un schit închinat mănăstirii Secu în anul 1764, în care au trăit, la început, 60 de călugări. în anul 1859, în vremea voievodului Alexandru Ioan Cuza, călugării nevoitori de aici au fost transferați la mănăstirea Neamț, iar biserica a rămas una de mir”, ne-a povestit preotul Gheorghe Merlușcă.
Trecutul impresionant, pe care cuvintele se chinuie să-l redea, se regăsește strălucind în interiorul lăcașului de cult. în pronaos, pe partea dreaptă, s-a păstrat în chip tainic, portretul votiv al familiei ctitorilor pictat pe lemn. De asemenea, se mai păstrează, grație preoților slujitori, cîteva din fărîmile trecutului, între care, la loc de cinste se află moaștele făcătoare de minuni ale unor sfinți. „într-o casetă se mai păstrează moaște de la Sfîntul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, precum și picături din sîngele acestui sfînt într-o cruciuliță. Mai avem sfinte relicve aparținînd Sfîntului Mucenic Trifon. De asemenea, mai avem o Sfîntă Evanghelie din timpul voievodului Dimitrie Sturdza, veșminte ale preților greci de acum două veacuri, un potir, precum și mai multe icoane vechi”, a mai spus preotul Merlușcă.
între icoanele deosebite păstrate în biserica „Adormirea Maicii Domnului” se află și o copie, foarte apropiată de original, reprezentînd-o pe Maica Domnului care ține în brațe pe Pruncul Iisus, realizată după icoana făcătoare de minuni de la mănăstirea Neamț. „Aceasta a fost dăruită bisericii din Valea Hogii de Elisabeta Cosma, originară din familia Cantacuzinilor, în anul 1816”, a precizat preotul. Celalte icoane păstrate, pictate tot pe lemn, conferă bisericii o stare de arhaic, de credință statornică pe meleaguri bătute altădată doar de sihaștri. Toate fragmentele trecutului conservate în biserica din Valea Hogii o plasează între lăcașurile de cult demne de toată atenția și admirația pelerinilor băcăuani, și nu numai. (Constantin Gherasim)ncolo de comuna Plopana privirea se lovește de peisaje pe

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!