Duminică, începînd cu primele ore ale dimineții, credincioșii ortodocși din orașul Buhuși și, alături de ei, întreaga suflare creștină din așezările mai apropiate ori mai îndepărtate de acest centru al ortodoxiei moldovene și românești, sînt așteptați să participe la un eveniment de o mare încărcătură spirituală și emoțională: slujba de sfințire a noului lăcaș de închinăciune înălțat aici, avînd hramul sfinților Trei Ierarhi. Piatra de temelie a fost pusă în urmă cu zece ani, adică în 1994, la inițiativa doctorului Constantin Negru, pe atunci directorul Spitalului orășenesc, pornindu-se de la ideea construirii unei capele a spitalului. Pe 1 iunie 1998, părintele Florin Pelin a fost numit preot paroh pentru viitoarea biserică, iar ulterior – după trei ani de zile – s-a înființat și parohia prin cedarea a cîte 250 de enoriași de la fiecare dintre cele două parohii din oraș – Sf. Nicolae și Sf. Inviere.
Avînd o suprafață de aproape 1 000 de metri pătrați, lăcașul de închinăciune a fost pregătit pentru a fi împodobit cu o frumoasă pictură. Lucrările de pictură au fost efectuate în tehnica „frescă” de către pictorița Livia Lichi Pavel împreună cu soțul său Gheorghe.
Slujba de sfințire a noului lăcaș de închinăciune va fi oficiată de un sobor de arherei, preoți slujitori și diaconi, alături de oficialități locale și județene, sponsori și credincioși. Sînt invitați să participe p.s. episcop Ioan Selejanu – episcopul Covasnei și Harghitei, p.s. episcop vicar Ioachim Băcăoanul – de la Episcopia Romanului, preotul iconom stavrofor Constantin Tomozei – protopop al Protopopiatului Bacău-Nord, p.c. arhimandrit Vichentie – starețul mănăstirii Secu, p.c. arhimandrit Irineu – de la mănăstirea Bistrița, p.c. arhimandrit Vichentie – starețul mănăstirii Secu, preoții din oraș. Slujba va începe la ora 7,30 cu utrenia, continuînd cu sfințirea bisericii, a lumînărarului și a casei mortuare, după care se va oficia Sfînta Liturghie, urmate de o masă creștină. (Aurel V. ZGHERAN)oachim Băcăoanul – de la E
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.