Elevii se adaptează cu greu cînd trec la gimnaziu sau la liceu

Redacția Ziarul de Bacău

Relația dintre elevi și profesori are foarte mult de suferit atunci cînd școlarii trec de la un ciclu de învățare la altul. Aceasta este concluzia la care au ajuns șefii învățămîntului băcăuan, după ce au analizat rezultatele școlarilor care trec din clasa a patra într-a cincea, și din clasa a opta într-a noua. „Ca să îmbunătățim relația profesor-elev, am decis să realizăm un studiu ca să identificăm problemele cu care se confruntă elevii care trec de la un ciclu școlar la altul. Problema principală este că notele celor mai mulți dintre elevi sînt mai mici, iar unii se adaptează foarte greu la noile schimbări. După ce vom investiga aceste aspecte, vom realiza proiecte de ameliorare pe fiecare școală în parte”, spune Ruxandra Iosipescu, coordonatul Centrului Județean de Asistență Psihopedagogică Bacău (CJAP). Cercetările vor fi efectuate de specialiștii din cabinetele de consiliere școlară în colaborare cu profesorii din școli și licee. Pînă la sfîrșitul lunii noiembrie, reprezentanții CJAP speră să realizeze partea de investigare a studiului, după care să treacă la elaborarea planului și, apoi, la aplicarea soluțiilor. (Costinela BREAHNĂ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.