Cu toate că fiecare dintre cei doi antrenori, de la FCM Bacău și de la Sportul Studențesc, și-ar fi dorit victoria, atît Cristi Popovici cît și Dan Petrescu au considerat ca echitabil rezultatul partidei, dar au ținut să puncteze, la conferința de presă, că echipele lor puteau scoate mai mult din meciul de sîmbătă din etapa a 11-a.
Dan Petrescu: „Ai mei sînt neplătiți de 3 luni și jumătate”
„După desfășurarea jocului, în care noi am condus ostilitățile mare parte din timp iar gazdele au forțat pe final, pot spune că tabela indică un scor echitabil. Dacă dădeam și al doilea gol am fi cîștigat. în partea a doua a meciului Cristi a făcut două schimbări inspirate pentru care îl felicit. Felicit, însă, mai mult jucătorii mei pentru felul în care s-au comportat astăzi, în condițiile în care sînt neplătiți de trei luni și jumătate. Fotbalul practicat de Sportul este, poate, unul cu care nu se pot lăuda multe echipe din Divizia A. Am mers pe mîna lui Curelea, cu Bucur retras la mijloc, deoarece la antrenamente a dovedit că este în mare formă. Noi avem o echipă ce joacă pe cartea atacului. Nu a existat meci pe care să-l abordăm fără cel puțin două vîrfuri. Noi nu știm să ne apărăm. Singura șansă a Sportului este să joace agresiv. Nu am avut variante la schimbări, pe care aș fi vrut să le fac încă din minutul 60. Cu juniori de 19 ani pe bancă nu poți risca. Cît despre bani, așa cum spuneam, este o problemă. Am discutat cu patronul pe această temă. Mai întrebați-l și pe el!”
Cristi Popovici: „Dacă egalam mai devreme…”
„Eram convins că ne va fi foarte greu. Sportul joacă un fotbal foarte spectaculos și își crează multe ocazii de a marca. Din fericire, și pentru noi, ratează suficient de multAm avut și noi ocazii clare. Dacă egalam mai devreme, poate că reușeam victoria. Am dat o serie de jucători la echipa a doua care a avut și ea meci greu. Cursaru tot nu reușește să treacă de pasa proastă. L-am lăsat să joace cît mai mult, ca și în meciurile precedente, nu doar 10-15 minute, în speranța că își va regăsi apetitul de gol și că își va reveni. Mă așteptam la mai mult de la el. Chiar dacă tribuna a protestat, l-am schimbat pe Narcis pentru că așa am considerat eu în acel moment. Ne rămîne, în continuare, să acumulăm cît mai multe puncte”. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.