VOLEI FEMININ – TOP TEAMS CUP: Aventura europeană a Științei Bacău s-a încheiat foarte devreme în sezonul competițional 2004-2005. Știința a pierdut și cel de al doilea meci, din trei, al turneului de volei feminin al Top Teams Cup, grupa a 7-a, ale cărui întreceri s-au desfășurat în perioada 22-24 octombrie în localitatea croată Velika Gorica. Duminică seară, în ultimul meci din grupă, Știința a fost întrecută cu 3-1 (25-19, 22-25, 25-21, 25-20) de reprezentanta gazdelor Tifon-Azena Velica Gorica, ratînd astfel șansa de a se califica în faza următoare a competiției. Mai mult, întrucît nu a reușit să se claseze nici măcar pe locul al doilea, Știința nu va putea participa nici în Cupa Confederației Europene, încheind astfel sezonul extern.
în celălalt meci disputat duminică, echipa austriacă Schwechat a învins cu 3-0 (27-25, 25-12, 25-18) pe AEL Limassol (Cipru), rezultat care i-a asigurat locul secund în grupă și, implicit, poarticiparea în Cupa CEV.
Clasamentul grupei a 7-a a Top Teams Cup a fost următorul: 1. Velika Gorica – 6p (setaveraj 9:1), 2. Schwechat – 5p (6:5), 3. Știința Bacău – 4p (6:6), 4. AEL LImassol – 3p (0:9).
Voleibalistele băcăuane au revenit ieri în țară însă au rămas la Timișoara pentru meciul de campionat cu echipa din Banat. (Marius AMBROZIE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.