Băcăuanii au celebrat, ieri, „Ziua Forțelor Armate”, prilej cu care a avut loc la Cimitirul Central din Bacău o depunere de coroane la «Monumentul ostașilor români», în onoarea eroilor care s-au jertfit pentru apărarea țării. Momentul solemn a fost deschis de slujba de pomenire ținută de Preasfinția Sa Ioachim Băcăuanul, arhiereu vicar al Episcopiei de Roman, de Protopopul Protoieriei de nord, Constantin Tomozei, și de Protopopul Protoieriei de sud, Vasile Radu, alături de care au fost prezenți preoți ai MAI și MApN.
Pe acordurile Fanfarei militare au depus coroane reprezentanți din partea Consiliului Local, Consiliului Județean, Primăriei municipiului Bacău, Prefecturii, diferite unități ale Garnizoanei din Bacău, Poliției, Jandarmeriei, Corpului gardienilor publici, Grupului de pompieri „Maior Constantin Ene”, Asociației Naționale a Veteranilor de Război din Bacău (ANVR), Comunitatății evreiești din Bacău, diferite partide politice. De asemenea, au depus coroane Universitatea de stat din Bacău, Universitatea „George Bacovia”, precum și societăți comerciale. (Mircea MERTICARIU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.