• noul iubit l-a omorît cu un topor pe fostul concubin al prietenei sale
Orbit de gelozie, un bărbat din comuna Tamași s-a dus să-și convingă concubina să se întoarcă la el. Noul iubit și prietenul lui l-au legat însă cu sîrma de mîini și de picioare și l-au bătut o noapte întreagă, pînă cînd acesta a murit. Sîmbătă dimineață, polițiștii i-au reținut pe cei doi agresori.
Lenuța Putică, de 20 de ani, și Costică Rădoi, de 24 de ani, au trăit împreună patru ani și aveau trei copii. Astă vară, Lenuța l-a cunoscut pe Ionel Cercel, de 23 de ani, și s-a mutat la el, într-o casă vecină cu a fostului concubin. Disperat, Costel o vizita deseori să o convingă să se întoarcă la el și la băiețelul de patru ani pe care îl aveau împreună. Lenuța nici nu voia să audă. Așa s-a întîmplat și vineri seara, cînd Costică s-a dus la casa lui Ionel. „A venit cu o sticlă de benzină și un cuțit și ne amenința că ne dă foc la casă și ne omoară. L-au auzit băieții în pod și au încercat să-l prindă, dar el a sărit cu cuțitul la băiatul meu și l-a lovit la cap. Băieții l-au legat pînă la urmă și l-au adus în casă și l-au bătut”, spune Elena, mama lui Petrică. Ca să nu mai poată riposta, Rădoi a fost legat cu sîrmă de mîini și de picioare, după care cei doi l-au lovit cu un topor și cu o bîtă. Din cauza loviturilor primite, Costică Rădoi a murit spre dimineață. Vecinii au anunțat imediat polițiștii, care au sosit la fața locului însoțiți de un procuror criminalist. Petrică Neacșu și Ionel Cercel nu au mai avut încotro și și-au recunoscut fapta, însă le-au spus anchetatorilor că nu se gîndeau să-l omoare pe Rădoi. Cei doi au fost reținuți, urmînd să fie cercetați, în stare de arest, pentru comiterea infracțiunii de omor. Apropiații spun că de dorul Lenuței, Costică ținea un jurnal, în care scria tot ce visa sau gîndea despre ea. Ultima oară, ca o premoniție, visase că s-a dus după ea și nu reușea s-o convingă să se întoarcă. (Florin CRĂCIUN)
Lasă un răspuns