Un bătrîn a devenit tatăl propriei lui soții

Redacția Ziarul de Bacău

• curioasa situație, legalizată prin acte, s-a produs ca urmare a unei erori strecurate într-o decizie a Tribunalului Bacău • bătrîna se simte insultată și spune că va cere daune morale de la judecători • cei doi bătrîni susțin că din cauza erorii juridice nu pot reintra în posesia unei suprafețe de teren ce a aparținut mamei femeii

Ștefan Bârgăoanu, un bătrîn în vîrstă de 72 de ani, domiciliat în orașul Tîrgu Ocna, a rămas fără grai atunci cînd, citind o decizie a Tribunalului Bacău, a constatat cu stupoare că a devenit din nou tată, și nu al oricărei persoane, ci chiar al propriei lui soții, Tereza Bârgăoanu, cu care este căsătorit de peste 40 de ani. Documentul cu pricina este Decizia Civilă nr. 1134/23.10.2002 a Tribunalului Bacău, dată într-un dosar în care Tereza Bârgăoanu era reclamantă și revendica un teren ce a aparținut mamei sale. În cuprinsul deciziei se face referire, la un moment dat, la un teren care a fost atribuit «lui Bârgăoanu Ștefan, tatăl reclamantei». Cum eroarea apărea doar într-un singur loc, soții Bârgăoanu nu i-au dat prea multă importanță la vremea respectivă, ba chiar au glumit pe seama ei. «E o diferență de trei ani între noi. Asta înseamnă că am devenit tată la trei ani», se amuza bătrînul. Mai tîrziu, cei doi au constatat că eroarea juridică, ce părea banală inițial, a avut urmări neplăcute asupra lor. Ei susțin că transformarea lui Ștefan Bârgăoanu din soț în tată a avut drept efect împiedicarea Terezei de a intra în posesia unui teren în suprafață de 716 metri pătrați, care a aparținut mamei sale. Bătrînii sînt din ce în ce mai indignați de această situație, mai ales că sînt nevoiți să bată de ani de zile pe la ușile tribunalelor. «Cum poate deveni tată un soț, după 40 de ani de căsnicie? Eu cred că judecătorii au fost induși în eroare, dar voi cere daune morale Tribunalului, care m-a insultat și m-a declarat fiica lui Bârgăoanu Ștefan, cu care sînt legitim căsătorită», ne spune Tereza Bîrgăoanu.

Reforma agrară – vorbe goale

Pentru a reintra în posesia terenurilor luate cu japca de comuniști, oamenii sînt purtați cu anii prin tribunale, puțini fiind cei care și-au recîștigat proprietățile fără sacrificii. Acesta este și cazul Terezei Bârgăoanu, care se judecă de 14 ani de zile pentru a intra în posesia terenului care a aparținut mamei sale, Veronica Iacob. Aceasta a deținut suprafața de 716 mp pînă în anul 1970, cînd terenul a fost ocupat de «Salina» S.A. Tîrgu Ocna. Deși bătrînii spun că ocuparea terenului s-a făcut în mod abuziv, reprezentanții firmei «Salina» au arătat că a fost vorba de expropriere, pentru realizarea obiectivului „Lucrări pentru menținerea capacității de producție de 60.000 tone pe an soluție de sare la Tîrgu Ocna». La baza exproprierii au stat două decizii ale fostului Consiliu Popular Județean Bacău, precum și Decretul Prezidențial nr. 38/1987, semnat chiar de Nicolae Ceaușescu. Exproprierea se referea la o suprafață de 3.030 mp, dar soții Bârgăoanu susțin că terenul pe care îl revendică ei acum nu era inclus în suprafața expropriată. Fostul primar din Tîrgu Ocna, Maricel David, și fostul Consiliu Local al orașului au arătat același lucru: că mama Terezei Bârgăoanu nu figura cu teren expropriat. Cu toate acestea, femeia nu reușește nicidecum să intre în posesia bunului rămas moștenire de la mamă. S-au dat zeci de sentințe judecătorești, acestea au fost desființate rînd pe rînd de instanțele superioare, iar dosarele au fost de nenumărate ori trimise spre rejudecare la Judecătoria Onești.

Nedreptatea făcută soților Bârgăoanu este pusă de aceștia și pe seama erorii juridice prin care bătrînul a devenit «tatăl reclamantei», adică al propriei soții. «Dacă într-adevăr aș fi fost tatăl Terezei, atunci ea nu ar mai fi avut prea multe drepturi de a revendica terenul, întrucît mie mi-a fost atribuită în proprietate personală o suprafață de 250 mp. Dar eu nu sunt tatăl ei, ci soțul ei, iar terenul primit de mine nu are nici o legătură cu suprafața pe care ea o revendică în calitate de unic moștenitor al mamei ei», a precizat Ștefan Bârgăoanu.

Decizia 1134 a Tribunalului Bacău arată și ea că la baza hotărîrilor luate de prima instanță au stat mai multe acte, printre care și cel referitor la atribuirea unui teren lui Ștefan Bârgăoanu, «tatăl reclamantei». Soții Bârgăoanu au ajuns acum să-și caute dreptatea la București și sînt hotărîți să se adreseze Curții Europene a Drepturilor Omului. Pe terenul revendicat se află Sonda 285 aparținînd de „Salina” S.A., iar bătrînii solicită despăgubiri pentru acel teren. Dacă se va dovedi că eroarea juridică i-a împiedicat să-și obțină drepturile, ei spun că vor cere și daune morale de la Tribunalul Bacău și de la Statul român. «Încă mai sperăm ca lucrurile să se rezolve în țară. E și de competența primăriei acest lucru. Am bătut pe la ușile primarului Ștefan Șilochi de nenumărate ori, însă nu s-a rezolvat nimic. Am auzit că domnul prefect a vorbit cu primarul, căruia i-a transmis să rezolve cît mai repede cazul nostru», ne-a mai spus Ștefan Bârgăoanu. (Măriuca BOBOȘA)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.