PSD, sancționat din nou pentru afișele electorale
Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) a admis o nouă plîngere
formulată de organizația județeană a Alianței Dreptate și Adevăr
PNL-PD împotriva Uniunii PSD^PUR, filiala Bacău. Reprezentanții
Alianței au reclamat pe 11 noiembrie că afișele electorale din satele
Cleja și Somușca, comuna Cleja, ale candidatului la președinție
Adrian Năstase sînt mai mari decît admite legea. Cei trei membri ai
BEC au făcut cercetare la fața locului și au constatat că se confirmă
susținerile din plîngere. Ca urmare, BEC a admis contestația
Alianței D.A. și a dispus restabilirea legalității privind dimensiunile
afișelor electorale ale PSD. Decizia BEC a fost înaintată
Inspectoratului Județean de Poliție, care, foarte probabil, va
sancționa Uniunea PSD^PUR cu o amendă cuprinsă între trei și
cinci milioane de lei. (Oana ALBU)
Zoe Petre, în vizită la Onești
Vicepreședinta Partidului Acțiunea Populară, profesor Zoe Petre, s-a aflat sîmbătă, 13 noiembrie, într-o vizită la Onești. Printre altele, Zoe Petre a explicat de ce s-a hotărît să candideze pentru senat, pe listele din Bacău. „Mă leagă foarte multe de Moldova, pentru că și eu sînt moldoveancă. în București am foarte mulți colegi și prieteni care m-ar susține, însă eu doresc să testez cu această ocazie opinia alegătorilor din zonă. Bacăul este capitala mafiei, dar este și pivotul dezvoltării Moldovei. Am 44 de ani vechime în învățămîntul universitar și tot profesor rămîn. Candidez dintr-un interes personal, pentru că nu pot dormi noaptea cînd văd ce se întîmplă în România. E timpul unei schimbări”, a declarat Zoe Petre, vicepreședinta Acțiunii Populare. Zoe Petre a fost consilierul președintelui României, în perioada 1996-2000, iar acum candidează pentru Senat. După o discuție cu șefii de partid din tot județul Bacău, Zoe Petre a făcut o scurtă vizită la liceul „Grigore Moisil”. (Măriuca BOBOȘA)
O singură candidatură a fost anulată de BEC
Biroul Electoral de Circumscripție (BEC) a întocmit procesul-verbal
privind rămînerea definitivă a candidaturilor. „Am constatat că au
rămas definitive 428 de candidaturi. Dintre acestea, 305 de
candidați sînt înscriși pe listele pentru Camera Deputaților, iar 128
pe listele pentru Senat. Tribunalul Bacău a admis o singură
contestație din cele care au fost introduse, iar BEC a dispus
anularea listei cu privire la candidatul Niță Gheorghe”, ne-a declarat
judecătorul Valerica Grosu, președintele BEC.
Gheorghe Niță a fost singurul candidat pentru Camera Deputaților
din partea Alianței pentru Uniunea Romilor. Partida Romilor Social
Democrată a formulat o contestație împotriva sa la Tribunalul
Bacău, iar instanța a admis acțiunea, prin sentința civilă 835 din 8
noiembrie. „Motivul de admitere a contestației a fost acela că
Gheorghe Niță nu a completat nimic la rubrica «numele tatălui»,
dînd de înțeles că este fiu natural. Reprezentanții Partidei Romilor
au demonstrat că el are, de fapt, tată și că ar fi trebuit să adauge
inițiala tatălui la numele lui cînd și-a depus candidatura”, a explicat
Valerica Grosu. Gheorghe Niță a fost singurul nume de pe lista
pentru Camera Deputaților, așa că Alianța pentru Uniunea Romilor
a rămas doar cu lista pentru Senat. (Oana ALBU)
BEC se va completa cu reprezentanții partidelor politice
Formațiunile politice au început, de ieri, să depună la Biroul
Electoral de Circumscripție (BEC) comunicările cu numele a cîte
unui reprezentant, care vor completa componența BEC. Legea
prevede că, în termen de două zile de la data rămînerii definitive a
candidaturilor, partidele politice comunică, în scris, numele și
prenumele reprezentanților lor. Termenul este de decădere, deci
comunicările transmise după expirarea lui nu se mai iau în
considerare. „Marți, la ora 11,00, va avea loc tragerea la sorți a
reprezentanților formațiunilor politice, în prezența acestora.
Componența BEC se completează în ordine descrescătoare. Au
prioritate partidele parlamentare care au depus liste complete
pentru Senat, Camera Deputaților și Președinție. Apoi, vom lua în
considerare partidele neparlamentare, iar, dacă nici atunci nu se va
completa numărul, vom lua partidele care au depus listele pentru
Senat și Camera Deputaților. Numărul maxin de reprezentanți este
de 10, iar tragerea la sorți se organizează în cazul în care se vor
înscrie mai mult de 10 candidați”, a explicat Valerica Grosu,
președintele BEC.
Tot mîine, dar începînd cu ora 13,00, se va hotărî ordinea
formațiunilor politice pe buletinele de vot. „BEC va organiza o
tragere la sorți pentru stabilirea ordinii în care vor fi înscrise
partidele pe buletinele de vot. în Circumscripția nr.4 Bacău au fost
depuse 44 de liste pentru Camera Deputaților și 21 pentru Senat”, a
adăugat președintele BEC. De marți, Comisia tehnică județeană va
iniția acțiunile de informare prin pliante, broșuri și mass-media a
cetățenilor cu drept de vot asupra procedurii votării, actelor
necesare etc. (Oana ALBU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.