O sută de bătrîni și-au regăsit familia pierdută

Pentru cîteva zeci de bătrîni singuri din Bacău viața nu mai este o povară insuportabilă. Rămași fără „jumătatea” lor, ei nu mai sînt acum „lumînări în cuib de cuc”, care așteaptă să ardă cît mai repede. De circa doi ani, au uitat de gîndurile negre, de cînd au ocazia ca zilnic să se întîlnească la Centrul de zi „Speranța”.

Am ajuns la Centrul de zi „Speranța”, spre ora prînzului. De la bucătărie răzbate un miros irezistibil de mîncare. „Pentru astăzi, la prînz, pregătim tochitură. De șase ani mi-a murit soțul și nu mai am pe nimeni. Cei de aici sînt de mai bine de un an familia mea”, ne spune repede Emilia Gheorghiaș, de serviciu la bucătărie. Este ajutată de Ligia Burghel și Alina Arapu. în salonul mare, denumit „sală de socializare”, mai multe persoane în vîrstă citesc presa, dezleagă integrame ori joacă șah. „De cel puțin doi ani frecventez acest centru. La șase luni după ce mi-a murit soția, am venit aici cu moralul la pămînt. Nici nu puteam vorbi. Acum nu mai sînt deprimat, mi-a revenit optimismul, pentru că am cu cine schimba o vorbă. Doamnele tricotează sau cos, iar noi, bărbații, cît a fost cald ne-am ocupat de grădina Centrului, am mai făcut lucrări de reparații, am pictat. Astăzi, citim cărți din bibliotecă și presa, iar după amiază mergem la Vivariu”, ne spune Mitică Scatula, în vîrstă de 80 de ani.
Lîngă el, doi bărbați își așează piesele pe masa de șah. Avram Fițiu, în vîrstă de 76 ani, a fost arbitru republican la acest sport. Acum i-a mai rămas doar plăcerea de a juca. „Sufăr de Parkinson, iar soția este internată în spital cu accident vascular. Vin aici, în primul rînd, pentru tratament de recuperare. Acest centru este o soluție foarte bună de a uita de problemele vîrstei, de a ne mai îmblînzi boala”, crede Avram Fițiu.

„Aici sînt «rudele» mele”

Pe alte canapele, cîteva doamne cu tîmplele albite cos goblenuri, croșetează ori tricotează, povestindu-și una alteia necazurile. Elisabeta Heneger, în vîrstă de 79 de ani, ne mărturisește: „Eu sînt complet străină în Bacău. Toate neamurile mele sînt în alte județe, așa că în acest centru mi-am găsit «rudele». Am rămas văduvă de șase ani. Dar pînă în urmă cu un an nu am simțit așa de greu apăsarea singurătății pentru că am avut vreo trei prietene. Ele sînt acum imobilizate la pat și au fost luate în grijă de rude.Vin aici că am cu cine discuta, nu că aș avea nevoie de ajutor social”, ne spune, cu demnitate, bătrîna.
Pentru alte bătrîne, centrul a reprezentat și o alternativă la sărăcie. „Am o pensie de 800.000 de lei. Dacă nu aș primi ajutor de aici, aș fi muritoare de foame”, recunoaște Margareta Turcu, în vîrstă de 81 de ani. Emilia Velica și Anica Stancu tricotează pulovăre pentru copii, care urmează să fie expuse spre vînzare, în cadrul unei acțiuni caritabile. Cu gîndul la același eveniment, Emilia Lucian coase un tablou, cu degetele contorsionate de poliartrita reumatoidă de care suferă încă de acum 12 ani. Ne spune ferm: „O fac cu plăcere. Sînt obișnuită să muncesc, nu-i nici o problemă. Pe mine singurătatea mă durea cel mai tare. Mi-a murit soțul în urmă cu 15 ani și, cu timpul, nu am mai fost vizitată de nimeni. Aici mi-am regăsit familia pierdută”.

„Mă simt ca la 45 de ani”

Alături de sala de socializare, într-o cameră dotată cu aparatură specifică, alte persoane în vîrstă fac exerciții de recuperare. „Soțul mi-a murit. Am un băiat, dar este departe. Din martie, de cînd vin în Centru, am întinerit cu 10 ani. Mă simt ca la 45 de ani. Aici mi-am găsit echilibrul sufletesc, mi-a revenit pofta de viață”, ne spune Maria Cucu, în vîrstă de 67 de ani. La fel de încîntat de posibilitatea de a beneficia de servicii medicale este și Aurelian Milea. „Și eu, și soția, avem mai multe boli și facem amîndoi gimnastică în centru. Mulți ne invidiază că avem șansa aceasta. Dacă ar fi un spațiu mai mare, aici ar fi și mai mulți bătrîni”, crede Aurelian Milea.
De serviciile Centrului de zi „Speranța” beneficiază în prezent aproximativ o sută de persoane, dintre care 40 urmează un program de recuperare fizică. La centru s-au înfiripat și o echipă de teatru, un cor, un club al gospodinelor. De cele o sută de persoane se ocupă un kinetoterapeut, trei lucrători sociali și cinci asistenți medicali, care au s-au transformat în fiicele sau fiii celor pentru care bătrînețea devenise o povară. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!