La început de iarnă, problema încălzirii în dispensarul de la Huruiești nu s-a rezolvat decît în parte. Prevăzută în proiect cu instalație centrală de termoficare, clădirea nu are, în prezent, decît o sobă tip „godin” pentru încălzire. Aceasta este amplasată în sala de tratamente, unde se acordă atît consultații, cît și îngrijiri medicale. Pentru celelalte spații nu există nici o sursă de căldură. Pentru ca pacienții să nu înghețe bocnă în sala de așteptare, doctorița Marcela Simona Bîtlă, care asigură asistența medicală a localnicilor, a găsit o soluție de compromis. „Ținem întredeschisă ușa la încăperea unde se face foc, ca să intre căldură și pe hol. Astfel, și aici se va mai dezmorți”, ne-a declarat doctorița Bîtlă. Că o sobă „Godin” va reuși să facă față la două încăperi destul de mari și în condițiile în care va fi ger, este greu de crezut. Cert este că această situație se va menține în dispensarul de la Huruiești toată iarna. Prin urmare, pacienții se vor întoarce acasă mai bolnavi decît au fost cînd s-au prezentat la medic. Amintim că anul acesta, dispensarul s-a mutat într-o clădire nouă, care a fost construită de Asociația „Betania” și Fundația de Sprijin Comunitar, prima contribuind la aceasta cu 12.000 de euro, iar a doua, cu 10.000 de euro. Dar, după ce acestea și-au onorat angajamentul și au ridicat imobilul, rezolvarea problemei încălzirii lui este pasată de către medic și primarul comunei Huruiești, Vasile Zăbrăuțeanu, de la unul la altul, deși intră în obligația lor să o soluționeze. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.