Festivități oficiale de Ziua Națională a României

Redacția Ziarul de Bacău

La monumentele eroilor români din cimitirul situat pe strada
Constanței din Bacău va fi organizată mîine, de Ziua Națională, o
ceremonie oficială de depunere de coroane și jerbe de flori.
Festivitatea organizată de Primăria Bacău, împreună cu Garnizoana
Bacău, va începe de la ora 11.00. Vor depune coroane reprezentanți ai Primăriei, Consiliului Județean și Local, Garnizoanei Bacău, Insectoratului Județean de Poliție, Comandamentului Județean de Pompieri, Grupului Județean de Pompieri, Oficiului Județean de Telecomuniciații Speciale, ai filialelor județene ale partidelor politice și principalilor agenți economici din Bacău. La ceremonie vor mai fi prezenți veterani de război, ofițeri în rezervă, studenți și elevi. Pentru buna desfășurare a festivităților, Poliția rutieră va restricționa circulația mîine, între ora 10.30 și 12.00 în zona cimitirului din strada Constanței.

La Comănești, manifestările au început de ieri

Festivitățile prilejuite de Ziua Națională a României au debutat la
Comănești încă de ieri, marți, 30 noiembrie. Astfel, oficialități locale,
în frunte cu primarul Viorel Miron, s-au aflat în cartierul Lăloaia,
unde au depus coroane de flori pentru Monumentul Eroilor. Acesta
a fost ridicat în curtea bisericii „Sfînta Maria” în cinstirea celor din
zonă căzuți la datorie în cursul celui de al doilea război mondial.
Astăzi, cu începere de la ora 10,00, o coroană, purtînd în față
drapelul național, va pleca din fața primăriei pentru a traversa orașul
și a ajunge la Cimitirul Eroilor. Aici, pe acordurile muzicale ale
fanfarei orașului, se vor depune jerbe și coroane de flori. Vor fi
rostite alocuțiuni care vor sublinia importanța momentului, iar
veteranii de război vor depăna, în fața celor prezenți, amintiri de pe
front. Se va mai desfășura și o slujbă de pomenire a eroilor cu
participarea tuturor preoților din localitate. Pompierii vor juca tenis de masă de Ziua Națională

Pompierii joacă tenis de masă de Ziua Națională

Ziua Națională a României va fi sărbătorită cum se cuvine și de
pompierii de la Bacău. Grupul de Pompieri „Maior Constantin Ene”
din Bacău va participa la depunerea de coroane care va avea loc la
Cimitirul Eroilor situat pe strada Constanței. De altfel, pentru
pompierii băcăuani, acestea nu vor fi singurele manifestări la care
vor participa. Datorită rezultatelor deosebite, două din cadrele de la
Detașamentul din Bacău vor fi înaintate în grad. „între ora 9.00 și 12.00 se va desfășura cupa la tenis de masă, la care vor participa militari în termen, cît și diferite cadre ale unității. în jurul orei 12.00, militarii vor fi de față la prezentarea unor momente premergătoare zilei de 1 decembrie 1918. Două dintre cadrele militare de la noi vor avea onoarea să fie înaintate în grad înainte de termen, pentru rezultate deosebite, chiar acum, de Ziua Națională a României. Este vorba despre căpitanul Ion Braga, care va fi înaintat la gradul de maior, și despre Florin Gabriel Hodină, care, de la gradul de plutonier, va fi avansat în gradul de adjutant. Programul se va încheia cu masă festivă, la ora 12.30”, a declarat maiorul Volodea Tisescu de la Grupul de Pompieri din Bacău. (Elena SOLOMON, Mihai VIERIU, Mircea MERTICARIU) decembrie 1918. Două dintre cadrele milit

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.