Pur și simplu

Avem minte multă, dar nu-i toată bună

Cum s-a înfățișat istoria ultimilor patru ani, știm. Bună sau rea, a fost atestată de scrutinul de duminică, prefigurînd și evoluția următorului ciclu de putere. Ar fi anormal să pretindem că somnul rațiunii naște monștri în actuala situație a țării. Nu-i naște, dar cel puțin nu ne mai produce dureri de cap. Vom continua să trăim între ciocan și nicovală: Raiul ne face promisiuni, Iadul ne ademenește! Dată fiind tinerețea democrației românești, nu putem pretinde nimănui competențe politice consistente și performanțe sociale reale. Cu alte cuvinte, nu putem avea decît oamenii politici pe care îi avem, pe care ni-i merităm. Foarte bine. S-ar fi cuvenit, însă, să-i vedem mai puțin agresivi, mai puțin zgomotoși, mai îngăduitori între ei, mai grijulii cu noi – muritorii de rînd și mai puțin triumfaliști. Alegerile pe liste, la grămadă, nu ne-au putut oferi cunoașterea exactă a personalității celor pe care i-am propulsat în fruntea țării. Victoria lor nu-i nici un triumf, ci doar o orbecăială pe un tabel cu nume care nu ne spun nimic. S-au perindat o mulțime de inși dotați doar cu tehnica de a gesticula la tribună și a exploata maximal resursele demagogiei și simțului comun. Temeritatea verbală a unor candidați care vorbesc la limita articulării, asudînd sub asaltul unei idei scremute, nu garantează, în nici un fel, vocația de conducători. Ei ilustrează mai degrabă specia jalnică a celor care separă „dreptatea” de „folos”, alergînd neobosiți după cel din urmă. Că am ales și din acest regn o minoritate (sau poate o majoritate), demonstrează că noi, românii, avem minte multă, dar nu-i toată bună. Devotamentul excesiv față de o stare precară persistentă, față de o stabilitate alunecoasă, nu se legitimează neapărat ca virtute. Slugă la un prieten sau un partid ajungi prin vocație, nicidecum prin devotament.
Prea mult timp populația a fost deprinsă cu ideea că ceea ce trăiește nu este adevărat, ci ceea ce i se spune că este sau va fi în viitor, în următorii trei ani pînă intrăm în UE. De aceea, ni s-a cerut să voim și să votăm continuitatea la guvernare ca nu cumva să ratăm țelul nostru comun. Iar noi am aderat masiv la această cerință. Că resimțim apăsarea unei tranziții amare, greu digerabile, fără orizont previzibil, nu are importanță. Invocarea progresului nestăvilit, a victoriei finale dă încă roade, deși în 15 ani am cam învățat că optimismul afișat în domeniul realizărilor economice și sociale nu se materializează în mai nimic. De cele mai multe ori ne-am lăsat înșelați de retorica iubirii de țară fără să sancționăm practica tenace a spolierii ei de cam toate bogățiile. N-am observat sau n-am vrut să băgăm în seamă că odată ajunși la putere „patrioții” autodeclarați dovedesc o eficiență funestă în a-și acumula averi fabuloase, în timp ce sărăcia lucie s-a adîncit și a atacat o mare parte din populație. Mereu înșelată, mereu nevoiașă. Continuăm să investim speranțe într-un viitor încă incert, ignorînd prezentul cu certitudinile lui deloc avantajoase pentru noi. „Viitorul este o investiție pe care numai istoria o poate aprecia dacă a fost rentabilă” (M. Pauliuc). Prezentul nostru european este deocamdată resimțit vag la nivelul unei populații obișnuită cu stagnarea și pauperitatea, iar viitorul presupune comunități supranaționale. Toți politicienii au vorbit, însă, despre nevoia de autonomie, de o explozie fără precedent a patriotismului local și de potențarea orgolioasă a specificului etnic. Discursul de acest tip a fost și este agreat de toate partidele angajate în lupta electorală, cu toate că efectele lui au fost minime, echivalente cu invocarea și mimarea credinței creștine de către unii politicieni care miros de la o poștă a atei, total nepăsători față de iubirea sau frica de Dumnezeu. Au ei minte în cap? Au, dar nu-i toată bună. (Vasile PRUTEANU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!