Eduard ADAM
Cetățenii au votat. Au pus ștampila acolo unde au vrut ei, a ieșit cine trebuia. Sau, mă rog, așa spun gurile rele. Oricum, cu excepția viitorului președinte, alegerile s-au cam încheiat. Au început însă frămîntările pentru candidați: fiecare partid a început calculele, să vadă cine rămîne acasă și cine merge în Parlament. Departe de sforile trase de formațiunile politice în ziua de alegeri, de mita electorală și de acuzele de tot felul, rămîne rezultatul zilei de 28 noiembrie. Rezultat care s-ar putea ca, după redistribuire, să arate mult diferit de ce-au votat alegătorii. Să facem un exercițiu de memorie și să ne reamintim alegerile din 1996. La acea vreme, Constantin Moiceanu a ieșit senator de Bacău cu doar 1.000 de voturi. Asta s-a întîmplat în detrimentul altor candidați, cu mult mai multe voturi obținute. Mi-aduc aminte că, în acel an, PSD nu a putut utiliza peste 30.000 de voturi, fiindcă așa s-au brodit lucrurile.
Nu e singura schimbare care va apărea. Mulți dintre candidații aflați pe locuri eligibile ar putea rămîne în Guvern: miniștri, secretari de stat, partidele care vor ajunge să conducă vor decide. Avem cîteva exemple de oameni puși de la București pe listele de candidați din Bacău. Respectivii au spus că vor să muncească în următorii patru ani pentru județ, însă rămîne de văzut. Chiar dacă voia lor este aceasta, mai importantă va fi dorința partidului. Dacă-i trimit la București, nu se vor putea opune. Și-atunci vor urca următorii de pe liste. Politicieni pe care cetățenii nu i-au votat, dar care ar putea ajunge deputați sau senatori.
Toate astea demonstrează că voința electoratului nu prea contează în lumea politică. Degeaba votezi pe cineva, fiindcă s-ar putea să constați mai tîrziu că votul tău a ajutat altcuiva. Și nu cred că există ceva mai frustrant pentru alegători decît această situație. Faptul că modificările postelectorale efectuate în sîntul partidelor nu sînt pe placul alegătorilor s-a demonstrat la alegerile locale din acest an, chiar în municipiul Bacău. Cetățenii au votat pentru schimbare: au pus ștampila pe Romeo Stavarache, dar și-au dat votul și pentru Partidul Umanist Român. Dar, cîteva zile mai tîrziu după încheierea turul doi, șefii de la centru ai PUR au decis să bată palma cu PSD. Toți cei cu care am discutat ulterior despre cele întîmplate au reclamat lipsa de consecvența a acestei formațiuni, dar mai ales ignorarea electoratului care i-a dat votul.
Politicienii uită prea repede de electorat. Nu ne îmbătăm noi, cei mici și mulți, că am conta în fața oamenilor politici mai mult decît o dată la patru ani. Dar, oricum, te-aștepți ca măcar ceva din dorința ta ca elector să se împlinească. Și-atunci, parca-ți vine să te întrebi, de ce Dumnezeu să te mai duci la vot?! Iar dacă te gîndești că pe lîngă tine, mulți au votat desene frumoase, pe primarii de la țară care nu candidau sau pe cei cărora le-au dat lemne de foc ori o țuică mică înainte să intre în cabine, chiar îți vine să stai acasă.ai ales ignorarea electoratulu
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.