Contrapunct

Ziua cînd plătim lumina

Anunțul e lapidar: în ziua x se face plata Luminii. Adică a energiei electrice consumate de fiecare dintre noi. Unii consumă mai mult și plătesc mai mult. Cei care consumă mai mult fac parte din categoria consumatorilor care nu se prea uită la bani și nici nu-și pun întrebarea de ce curentul ăsta electric se scumpește mereu, în vreme ce, în România, se produce de două ori mai multă energie electrică față de cît e nevoie. Aceștia au casa plină cu tot felul de consumatori: de la frigiderul-combină, ultimul „răcnet”, și pînă la aparatul de uscat părul sau de ras părul de pe picioarele doamnelor… Ceilalți, care consumă puțin, sînt consumatorii care au venituri foarte mici. Domnișoara C.Z. – vecina mea, ajunsă la o vîrstă respectabilă – are o pensie mizerabilă, deși la viața ei, juristă fiind, a avut o funcție respectabilă. Ea plătește – pare-mi-se – cel mai puțin de pe scara blocului unde locuiesc de pe vremea cînd curentul electric ocupa, în costurile totale din salariu, un procent cu totul și cu totul insignifiant, deși țara nu producea de două ori mai mult decît ne-ar fi trebuit. Vecina mea folosește un singur bec, de „40” și, din cînd în cînd, un televizor pe care-l deține de foarte multă vreme. Atît. Și-a scos din prize frigiderul și alte asemenea posibile „mașini” consumatoare de energie electrică. Ceea ce o mai necăjește e contribuția la plata energiei consumate cu becurile de pe casa scărilor, becuri care – măcar unul la duă etaje – e necesar să ardă noaptea căci, altfel, te-ai putea trezi tîlhărit, lucru ce i s-a întîmplat ilustrei mele vecine chiar în amiaza mare…
Asta-i! Ziua cînd vine omul Electricii e o zi cu frisoane. âl întreb de ce curentul e tot mai scump? întrebarea o pun și vecinului Silviu Niță, care e pensionar, dar a lucrat la IRE, iar el îmi răspunde la fel de lapidar ca și anunțul de pe geamul ușii de la intrarea în bloc: „Asta-i! Ne aliniem celor din UE…!” Și, cum omul e italian la origine și primește lunara gazetă „Columna”, publicație a Comunității Italiene din România, îmi face cadou ziarul din luna septembrie 2004 și-mi spune să citesc știrea de la pagina a opta. Și citesc știrea, care poartă titlul: „Energie românească pentru Uniunea Europeană”. Da, România va face parte dintr-o piață energetică comună cu cea a Uniunii Europene, numită Piața energetică a Europei de Sud – Est. Printre statele care au fost alese să facă parte din această piață se mai află Albania, Bosnia, Croația, Macedonia, Serbia și Turcia. Condițiile impuse acestor state sînt, pe de o parte, respectarea unor standarde privitoare la energia furnizată și la protecția mediului, iar pe de altă parte deschiderea piețelor de gaz și electricitate pentru clienții comerciali pînă în anul 2005. „Acum poți înțelege că și prețurile se aliniază. în 2007, cînd vom intra în UE, vom plăti kilowatul la același preț cu care-l plătesc francezii, olandezii sau spaniolii” – îmi completează informația vecinul meu. „Tot nu înțeleg, îi zic eu, oarecum, cu ostentație. Adică producem de două ori mai mult decît ne trebuie și plătim din ce în ce mai mult!…” „Ei, asta-i, te faci că nu înțelegi” – îmi mai spune italianul, și-mi dă ziarul cadou: „Vezi că sînt lucruri mult mai interesante. Citește pagina despre Enrico Fermi. E un articol care nu stresează…”
…în aceeași zi văd la televizor cum primul-ministru inaugurează un obiectiv important de la Centrala Atomo-Electrică din Cernavodă. Mai aflu că în 2006 va fi pus în funcțiune și Grupul al doilea. Vom avea energie electrică și mai multă. Numai că vom plăti și mai mult… Cred că, atunci, aproape toți vecinii mei din bloc vor urma exemplul constructiv al domnișoarei C.Z. Sigur, cei care vom ajunge pînă atunci… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!