Prizonierii sărăciei

Blestemul a început pentru Elena Cristea din cătunul Poiana Sasa, comuna Negri, atunci cînd bărbatul ei a fost condamnat pentru omor. De atunci, femeia a rămas să-și crească singură cei patru copii, lipsită de orice mijloace de subzistență. Sistemul de protecție socială pus la punct de actualii guvernanți, total ineficient, nu a reușit decît să dea mici firimituri femeii care a ales să-și crească demnă cei patru copii.
„Este greu într-o casă fără mîna unui bărbat. Soțul meu este arestat pentru omor din 1997. De atunci ne chinuim cum putem, încercăm să trăim de pe o zi pe alta. Nu am nici un ajutor din altă parte, deoarece mama a murit, iar tăticu’ este bețiv. Singurii bani care ne vin sînt alocațiile copiilor, adică 210.000 de lei pentru fiecare”, a declarat Elena Cristea, cu lacrimi în ochi.
Sărăcia dusă la extrem poate fi ușor exemplificată prin casa femeii. Gardul mai are doar cîteva scînduri, casa, în cazul în care o numim așa, se poate prăbuși oricînd peste cele patru suflete care locuiesc într-o cameră, singura care are geam. Femeia este încîntată că a pus acest geam, deoarece vine iarna, și chiar dacă nu au lemne, se vor încălzi ei cumva. „Mă gîndesc cu groază că nu vom supraviețui și acestei ierni. Acum, copiii sînt anemici, au viermi pentru că nu am avut ce să le dau de mîncare. Nu știu dacă vor putea trece de iarnă toți, și așa mi se rupe inima. Singura pregătire pentru iarnă este un sac de cartofi, din care deja mîncăm. Nu avem lemne și nici cu ce bani să le luăm”, a adăugat femeia.
Elena Cristea ne-a explicat că a încercat să contacteze diverse instituții pentru a o ajuta. în afară de puținii bani care au mai venit de la primărie, nimeni nu a mișcat un deget. Copiii care au între 8 și 15 ani, cu greu pot ține pasul cu ceilalți copii de la școală. Un singur rînd de îmbrăcăminte, cumpărată de la second hand, subnutriția și lipsa rechizitelor sînt argumente suficiente în favoarea părăsirii școlii. Pentru fata de aproape 15 ani, acest lucru ar putea fi curînd. „Toți copiii mi i-am dat la școală, căci în ziua de azi fără școală nu poți face nimic. Dar, fiind mai mărișori, vor avea nevoie de mai multe. Probabil că fata cea mare va renunța pentru a mă ajuta la treabă. Măcar pe ceilalți dacă i-aș mai putea ține la școală, tot m-ar bucura”, a mai spus femeia.
Copiii aproape că nu-și cunosc tatăl. După ce a stat închis la Gherla și la Poarta Albă, acesta a fost transferat de curînd la Bacău, loc unde copii au putut să-l vadă. Ideea renunțării la el nu i-a trecut niciodată prin minte femeii. „Bărbatul meu nu era rău, violent, nu făcea ceartă. Firește că aș putea să-l părăsesc, un bărbat mai găsesc, dar un tată pentru copii?”, au fost ultimele cuvinte ale mamei, înainte de a o lăsa în urmă, în sărăcia care a copleșit-o. (Mircea MERTICARIU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!