Legalizarea unor acte poate fi, uneori, o adevărată aventură. Și asta pentru că aparent banalele timbre judiciare de valori mici, elemente absolut necesare unei astfel de operații, au devenit mai rare ca iarba de leac. Foarte multe documente reclamă, pentru legalizare, timbre judiciare în valoare de 1.500 de lei, dar acestea sînt, practic, imposibil de găsit. în aceste condiții, băcăuanul grăbit scoate din buzunar 15.000 sau 30.000 de lei pentru un timbru de acest fel. Legalizarea a trei acte scoate din buzunar aproape 100.000 de lei, deși, în mod normal, operațiunea ar putea costa mai puțin de 5000 de lei, dar ăsta e un amănunt care pare a nu interesa pe nimeni. Cei de la Direcția Regională de Poștă recunosc că timbrele judiciare de valori mici sînt o problemă, dar spun că pisica e în ograda Ministerului Justiției.
„Ce-i drept, timbrele judiciare de valori mici nu se găsesc, dar acestea se editează de Ministerul Justiției. Noi nu facem altceva decît să le comercializăm și comanda a fost făcută de mai multă vreme, dar nu aș putea spune de ce nu a fost onorată pînă acum”, ne-a declarat Liliana Secară, purtător de cuvînt al Direcției Regionale de Poștă. Pe de altă parte, timbrele judiciare de valori mici ar dispărea, foarte probabil, de la oficiile poștale la fel de repede cum ar veni, pentru simplul motiv că notarii sînt dispuși să cumpere cantități impresionante de astfel de timbre. De altfel, o dirigintă de oficiu poștal a recunoscut că a primit din partea unui notar o comandă de cîteva mii de timbre judiciare de valori mici. (Eduard CUCU)ei Regionale de Poștă. Pe de altă parte, timbrele judiciare de valori mici ar dispărea,
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.