Moneda euro și dolarul s-au apreciat și ieri, 7 decembrie, în fața leului. Banca națională a României (BNR) a fixat ieri, pentru astăzi, un curs de 38.296 de lei la un euro și 28.476 de lei pentru un dolar. creșterile nu sînt marti față de ziua precedentă, însă intervenția BNR de luni și de ieri pe piață se simte. Intervenția este pșrima după 1 noiembrie, cînd cursul a fost lăsat liber, și dă speranțe investitorilor în valută. Moneda națională se va aprecia, însă, în mod constant în raport cu euro și dolarul. De la începutul acestui an, leul s-a apreciat cu aproximativ 17% în raport cu valuta. Oficialii BNR recomandă, deci, depozite în lei, pe termen scurt, mediu sau lung. Leul se va aprecia constant, chiar dacă vor aparea fluctuații cauzate de intervențiile Băncii Centrale pentru limitarea șocurilor de apreciere prea mari. Dar și dobînzile la depozite vor scădea, deci este recomandabilă alegerea unor produse de economisire pe termen lung, de cel puțin un an. Pentru creditele în lei pe termen lung se recomandă, însă, o răbdare de cîteva luni, cînd se va produce, în mod cert, o scădere semnificativă a dobînzilor. Nu se recomandă, totuși, contractarea unui credit în lei cu dobînda fixă. Sînt mai bune creditele în valută, mult mai ieftine și cu risc mult diminuat cu urmare a noii politici a BNR de întărire constantă și sigură a leului în raport cu valuta, în ciuda unor derapaje trecătoare care nasc speculații privind riscul valutar. Conform ultimelor date ale BNR, creditele în valută cresc de două ori mai repede decît cele în lei. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.