Dr. Rodica Radian Gordon, ambasadorul statului Israel la București, s-a aflat ieri la Bacău, într-o vizită oficială de cîteva ore. Motivul acestei prezențe a fost „invitația primită din partea Centrului Pedagogic din Bacău pentru a asista la cea de-a doua serie de cursuri organizate de profesorul Gabriel Stan, pentru profesorii de istorie, privind holocaustul”.
Vizita a debutat cu o întrunire de o oră la sediul Prefecturii, cu prefectul Gheorghe Hură și Romeo Stavarache, primarul Bacăului. La întrunire a mai luat parte și Vigdar Hari, președintele Comunității Evreiești din Bacău. „Am discutat despre probleme de colaborare pe plan cultural și economic. Ideea este să atragem oameni de afaceri din Israel, aici, la Bacău, deoarece în domeniul economic există multe direcții de colaborare, precum turismul, agricultura sau cel alimentar”, a afirmat, la finele întrunirii, ambasadorul Israelului. Un alt motiv pentru care dr. Rodica Radian Gordon s-a aflat la Bacău a fost legat și de interesul manifestat față de monumentele de patrimoniu existente în oraș. în privința situației acestor obiective care aparțin comunității evreiești, ambasadorul s-a abținut de la declarații concrete și a ținut să precizeze doar că „este o problemă mai complicată și delicată, pe care vreau să o cunosc îndeaprope”. Rodica Radian Gordon nu a putut menționa dacă se vor face sau nu investiții în reabilitarea acestor clădiri, între care se află două sinagoge și două cimitire evreiești din Bacău, întrucît nici în Israel cultura nu reprezintă o prioritate. „Și la noi, fondurile pentru cultură nu sînt pe primul plan”, a declarat ambasadorul.
De altfel, după scurta întrunire cu autoritățile, Rodica Radian Gordon a vizitat clădirea în care s-a aflat pînă acum cîteva luni Teatrul de Animanție, imobil revendicat și obținut acum de Fundația „Caritatea” a Federației Comunității Evreiești din România, și sinagoga cerealierilor din strada Ștefan cel Mare. Dat fiind că astăzi evreii serbează prima zi de Hanuka, la invitația președintelui Vigdar Hari, ambasadorul Israelului a vizitat și sediul Comunității din Bacău. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.