Bătaie pe paturile secției de Neurochirugie din Spitalul Județean

Redacția Ziarul de Bacău

Compartimentul de Neurochirugie al Spitalului Județean a devenit neîncăpător pentru bolnavi. Numai în cursul zilei de luni au fost internați 11 pacienți. „Nu toți din cei care ni s-au adresat sînt urgențe. Compartimentul este plin, dar se vor face externări și se vor mai elibera paturi. Deocamdată nu am fost nevoiți să punem pacienții cîte doi în pat”, ne-a declarat Sebastian Hriban, medic Neurochirurg. Mulți dintre cei care ajung la spital sînt victime ale accidentelor de circulație sau persoane care s-au accidentat la tăiat lemne în pădure. O altă problemă pentru neurochirurgi este dată de computerul tomograf, care este defect. Din această cauză, pacienții în stare foarte gravă sînt trimiși la Iași pentru teste medicale. „Numai eu am trimis în două zile la Iași trei pacienți pentru că tomograful este stricat. Fără acest aparat, practic nu se poate face Neurochirurgie”, a precizat medicul Hriban. Tomograful Spitalului Județean s-a stricat în luna noiembrie, dar pentru repararea lui sînt necesare 50.000 de euro, sumă pe care spitalul nu o are. (Claudiu TĂNĂSESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.