«A scrie înseamnă a naviga»

Poetul de la Zemeș

• un băcăuan din comuna Zemeș și-a trăit destinul la maxim n omul a străbătut întreaga țară, practicînd meserii dintre cele mai diverse n viața sa a stat totuși mereu sub semnul literaturii

Pentru cei mai mulți dintre noi, comuna Zemeș semnifică exploatare petrolieră și, eventual, o tabără abandonată, în ciuda splendorii locului. Puțini știu însă că în zonă trăiește un poet veritabil, un om special, cu o experiență de viață la limita incredibilului.

Hoinar prin muncă

La 58 de ani, băcăuanul Emil Popa deține o biografie neverosimil de complexă. Aventura sa a început în anii ’70, după absolvirea Liceului industrial în București. „Am fost poet, pictor, muzician, ziarist, miner, sportiv, electronist și muncitor în construcții. Am vrut să le încerc pe toate și mai ales s-o fac fără superficialitate”, ne-a mărturisit bărbatul.
După ce a muncit un timp la Electronica, i s-a părut mai convenabil să practice reparațiile particulare. Vreme de trei ani a pictat biserici: „mă ocupam de interioare împreună cu acela care m-a inițiat în tipul ăsta de activitate și care mă considera, la un moment dat, chiar mai bun decît el. Am umblat astfel prin Iași și Vaslui”, și-a continuat omul povestirea. Curiozitatea sa nesfîrșită l-a coborît chiar și în minele din Olt și Harghita, unde a rămas doar patru luni. într-un timp, Emil Popa a ales să lucreze pe șantier: „m-au dat afară, deoarece aveam barbă încă de la 23 de ani și părul lung, ceea ce contravenea regulii jocului comunist. A urmat o ședință amuzantă provocată de mesajul de protest pe care n-am ezitat să-l trimit lui Ceaușescu”, a mai spus el.
A făcut-o, de asemenea, pe interpretul în restaurante și baruri și chiar la nunți. „Muzica am descoperit-o la șapte ani, cînd priveam cu jind vioara și acordeonul țiganilor lăutari. Aveam să învăț și clape, și chitară, și contrabas. înainte de 1989 se făceau, de altfel, bani buni din așa ceva”, și-a amintit Emil. A mai fost ziarist pentru cîteva luni în 1990 sau campion la box. Sau președintele unui fotocineclub chiar la Zemeș.

Un literat necunoscut

în ciuda unei existențe complexe și agitate și a adevăratului slalom printre meserii, băcăuanul a găsit mereu timpul necesar pentru a se dedica harului său din domeniul literar. Poezia pare să fi fost modul său fundamental de exprimare în lume. „Am simțit pentru prima oară nevoia să scriu pe la 1970”, își amintește poetul. în peste trei decenii a obținut mai multe premii la concursuri din țară și a publicat în zonă volumele «Poezia poeziei» (1999), «Să nu ucizi neiubind» (2001) și «Deasupra cuibului de cuci» (2003), în deschiderea căruia scria că «tăcerea înseamnă moarte».

Noroc și nenoroc

„Mă consider un om norocos, deși am suferit mult. Cam tot ce mi-am dorit cu adevărat s-a împlinit pînă la urmă”, a afirmat el. Dincolo însă de această siguranță, norocul nu l-a urmat chiar pretutindeni. Astfel, idila adolescentină cu o balerină s-a sfîrșit prin interdicția unor părinți prea tradiționaliști pentru vederile sale. Femeia cu care avea să se căsătorească mai tîrziu l-a părăsit pentru un altul. Pensionar, singur, Emil Popa suferă de o tumoare la nivelul plămînului, pe care abia reușește s-o trateze din cele 3,5 milioane pe lună. (Alin LEANCĂ)2003), în deschiderea căruia scria că «tăcerea înseamnă moart

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!