„Expoziții” hibernale

în fiecare toamnă tîrzie și la început de iarnă – uneori toată luna decembrie și chiar după Anul Nou – adevărate „expoziții” de căciuli pot fi vizitate – și, mai ales, comercializate – în piețele Bacăului. Nu știu dacă și prin alte orașe ale țării or mai fi existînd meseriași în „căciulărie”, dar știu că pentru noi, cei din acest oraș moldovenesc, comerțul acesta e o adevărată binefacere, atît materială, cît și spirituală. Căci veți întîlni aici, la prețuri, aș zice, derizorii, adevărate „opere” în materie. Căciularii își „fac de cap” în „a inventa” – păstrînd tradiția, desigur – căciuli dintre cele mai fine, mai atractive, mai funcționale. Iată, bărbatul acesta care zice că-i din satul Prăjești, comuna Traian, om tînăr, frumos la chip, isteț foc, a întins pe această masă (nu-i spun „tarabă”, căci aș „complexa” lucrurile expuse), a întins, deci, pe această masă pe care, din primăvară și pînă în toamnă, se vînd legume, zeci de căciuli pentru femei și pentru bărbați și pentru copii. Sînt din blănuri și piei naturale, dar și artificiale. Prețul începe de la 500 de mii și urcă pînă spre vreun milion și jumătate. Are, aici, și ditamai oglinda, unde tot omul poate proba căciula pe care a „ochit-o” după buzunar și după criteriile sale absolut personale de apreciere. âl întreb dacă el le face, nu, el numai e ajutor căciular, căci meșterul adevărat, cel care le face de vreo cinci decenii, e „moșul meu, fratele tatei, și tata era meșter în căciuli, dar a murit acu’ zece ani”, astea îmi spune el și adaugă, cu o anume mîndrie în glas: „de la anu’ îmi deschid propriul atelier, cred că am învățat cîte ceva…” Da, a învățat „cîte ceva”, aici insul e modest, își cunoaște, adică, vîrfului nasului, n-a ajuns chiar la nivelul măiestriei unchiului său, dar va învăța, sînt sigur, și el e sigur că va învăța, cu trecerea timpului, că „meseria asta o înveți toată viața… și, pe urmă, concurența e mare…” Da, concurența e mare. Aproape toate mesele din zona asta a pieții centrale sînt ocupate cu „expoziții” de căciuli. Eu știam că renumiți sînt, prin partea noastră de țară, cei din Valea lui Ion, comuna Blăgești, și mă bucur să aflu că tatăl acestui băiat și unchiul său sînt, la origine, din Valea lui Ion, dar s-au mutat cu mulți ani în urmă în Prăjești și acolo au rămas, acolo li s-au născut copiii dintre care, unii, au „furat” meseria aceasta atît de veche și, în același timp, atît de nouă… (Eugen VERMAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!