Pur și simplu

Demonizarea lui Băsescu

Toate ziarele românești pretind (unele pe bună dreptate, cele mai multe, însă, nu) că sînt în slujba cetățeanului. Cetățeanul este, după cum vom vedea, dl Adrian Năstase. în ajutorul lui sar cu zecile, demonizîndu-l, cu mînie proletară, pe Traian Băsescu, principalul său contracandidat la președinție. începînd cu „Cronica Română” și sfîrșind cu președintele Clubului Român de Presă (Cristian Tudor Popescu), par a nu înțelege că în jurul acestui marinar guraliv s-a conturat o arvună a reconcilierii naționale. Ipocrizia discursurilor Puterii, ca și a multor publicații cotidiene sau săptămînale este atît de evident obscenă și ridicolă, încît nu merită decît să-i întorci spatele, atunci cînd vrea să se răfuiască minerește cu Traian Băsescu. De 15 ani, de cînd liderul PD arată cu degetul faptele de corupție, acoliții Puterii se luptă să-l bage la pușcărie, iar dacă nu pot, măcar să-l desființeze ca om politic și cetățean onorabil.
Nu mă mai miră de mult atacurile (uneori josnice) împotriva lui Băsescu, dar mă dezgustă. Acuzele virulente nu mă surprind pentru că, reflectînd asupra lor, am înțeles că aceste reacții constituie esența însăși a comunismului. Denigrarea și așa numita „imoralitate, încălcarea eticii și echității, nesinceritatea față de partid” au fost sloganurile comuniste de care nu putem încă scăpa. Purtătorii de comunism (precum dl Ion Iliescu) se dedau cu ușurință la uimitoare atacuri desființătoare, așa știind ei că se „ascute lupta de clasă”. Nimeni nu pare dispus să-și amintească faptul că Traian Băsescu a fost singurul om politic român care și-a prezentat demisia din postul de ministru, punîndu-se la dispoziția justiției, atunci cînd a fost acuzat de vinderea flotei țărișoarei noastre. Nici actualul prim-ministru și nici un baron local sau guvernamental n-au făcut un gest asemănător, știindu-se vinovați de corupție și fraudă economică sau bancară.
Privesc cu îngrijorare la cohorta de neisprăviți de toate felurile (de la bărbați intreprizi ca Gigi Becali, la femei șleampăte sau țațe certărețe ca Daniela Buruiană) cum visează să „naționalizeze” bogăția țării, talentul și hărnicia și să le redistribuie în favoarea lor. Mai mult decît în acest mod nu poate fi mai bine definit comunismul și ideile lui, structurile sufletești de comuniști neajunși pe podiumul social-politic. Iată un tribut greu de mentalitate pe care-l plătim cu sărăcie, boală, neputință și amărăciune. Democrația presupune competiție cinstită. Comuniștii nu o acceptă decît cu condiția să nu existe învingători, alții decît ei. Din punctul lor de vedere, cei care nu vor să fraternizeze cu mediocritatea trebuie pedepsiți sau demonizați cu insistență pentru a intra în dizgrația publică.
Dl Cristian Tudor Popescu, de obicei mai inspirat, îl acuză pe Traian Băsescu de falsitate, de faptul că ar avea o personalitate dublă, în goană după notorietate. Nimic mai neadevărat. Acest marinar, nu foarte carismatic, este el însuși în orice împrejurare, nesfiindu-se să spună lucrurilor pe nume. Greșește, uneori, greșeala fiind omenească. Uită, în cazuri flagrante, să fie diplomat, să-și controleze verbiajul, ceea ce poate fi dăunător mai ales în relațiile dintre state. Unui viitor președinte nu-i sînt permise umorile sau izbucnirile resentimentare. Faptul de a fi trăit în tinerețe între marinari, unde ordinea și exactitatea sînt norme inflexibile, a căror încălcare pot provoca dezastre iremediabile, i-au format o personalitate specifică. Pe vapor devierea nu este consacrată de nesinceritate, iar nerușinarea e pedepsită și nu integrată bunelor maniere. Din acest stil de viață răsar, uneori, izbucnirile nervoase ale lui Traian Băsescu. Ca politician, el poate fi educabil, mai ales că sinceritatea lui este mult prea evidentă ca să poată fi contestată. El ce zice că face, chiar face. Dacă tactul lui poate fi discutabil, nu înseamnă că trebuie să aruncăm cerga în foc pentru un purice.
Parada de civism a senatorilor, deputaților și ziariștilor protestatari nu este decît o încercare de bagatelizare, de psihanalizare isteață a iritărilor lui Băsescu, socotit un „înrăit” în manevre impure de stricare a imaginii externe a țării. Se inventează istorioare ridicole și răutăcioase, fără altă motivație în afara vanității paranoice a adversarilor lui, în vederea unor suspecte strategii politice negustorești. A te ralia unor personaje care-și exprimă rudimentar ostilitatea înseamnă a ignora faptul că personaje ca Vadim Tudor, Gigi Becali, Adrian Păunescu, Octav Cozmâncă, Adrian Năstase, Dan Nica, Ioan Mircea Pașcu și mai ales Ion Iliescu n-au nimic de-a face cu reforma, cu înnoirile și deschiderile ei, cu inteligența ei suplă și cinstită, cu democrația reală și nu mascată sub avalanșa de cuvinte și cuvîntări incriminatorii. A colabora prin vot cu asemenea personaje reziduale poate fi o formă primară de joc politic. De „înălțime” spirituală, de „profesionalism” nici nu poate fi vorba, oricît te-ai strădui să cauți un demon acolo unde nu există. Nu văd între contracandidații lui Băsescu pe marii vizionari, pe ideologii cu convingeri democratice ferme, nu găsesc reperele unui înalt profesionalism politic. Pot, însă, evalua virtuțiile lor, socotindu-i după puțina imaginație teoretică, după minorele dexterități demagogice, după cîteva abilități de duzină și după hățișurile de ascunzișuri prin care își maschează atît dorința pătimașă de putere, cît și interesele vulgare ale îmbogățirii imediate ocolind căile legalității.
Vasile PRUTEANU dispoziția justiției, atunci cînd a fost acuzat de vinderea flotei țărișoarei noastre. Nici actualul prim-m

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!