Afișele lui Năstase, la doi pași de secția de votare

Redacția Ziarul de Bacău

Larga, DOFTEANA – La ora 9.45, președinta secției de votare, Elena Țiflea, umbla prin sat să-l găsească pe Mihai Avram, proprietarul casei din fața secției de votare, care avea tapetat peretele locuinței cu ditamai afișele electorale ale lui Adrian Năstase și PSD. „Tot cu el am avut probleme și la turul întîi, cînd a fost aceeași situație și a spus că pune mîna pe topor, dacă intrăm în curte și dăm afișele jos. Chiar acum vin de la biserică, unde speram să-l găsesc și să-l conving să ia afișele. Nu l-am găsit și am anunțat poliția, dar șeful de post a spus că e proprietatea omului și nu intră acolo”, a declarat Elena Țiflea. La rîndul lui, șeful de post din comuna Dofteana a susținut că președinta secției de votare nu a făcut nici o sesizare. Cu toate acestea, el cunoștea problema din moment ce ne-a îndemnat pe noi să rezolvăm situația. „Este proprietate privată și dacă vreți, nu aveți decît să vă duceți dumneavoastră să luați afișele”, ne-a spus șeful de post. Situația a fost semnalată și de observatorul Pro Democrația, prezent în secția de votare. (Claudiu TĂNĂSESCU, Mirela ROMANEȚ) omului și nu intră acolo”, a declarat Elena Țiflea. La rîndul lui, șeful de post din comuna Dofteana a susținut că președi

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.