Urna mobilă a circulat pe la aproape 200 de bolnavi

Redacția Ziarul de Bacău

âmbrăcați în pijamale și halate de casă și încălțați cu papuci, sute de bolnavi internați în Spitalul Județean de Urgență care s-au putut deplasa au ținut să meargă la Secția de votare 119, organizată în pavilionul administrativ al unității medicale, pentru a-și exercita dreptul constituțional. Pînă la ora 12.00, prin fața urnei trecuseră peste 200 de bolnavi din cei aproximativ 900 cu drept de vot aflați în spital. Marea majoritate, localnici din comunele județului. Pentru cei care erau imobilizați la pat, comisia a asigurat exprimarea opțiunii electorale prin prezentarea urnei la capul bolnavului. Pe baza cererilor și adeverințelor medicale semnate și parafate de doctorul curant, aproape două sute de suferinzi țintuiți la pat din secțiile Oncologie, Chirurgie, Neurochirurgie, Cardiologie, Ortopedie, Anestezie-Terapie Intensivă, Chirurgie Plastică și Reconstructivă, Gastroenterologie, dar și lăuzele din Maternitate au pus ștampila pe buletinul de vot.

Secretul votului, o iluzie

Misiunea comisiei nu a fost deloc ușoară. Cei mai mulți bolnavi fiind de vîrstă înaintată, a trebuit să li se explice pe îndelete mecanismul de votare. Unora dintre ei le-a fost, însă, aproape imposibil să-și exercite acest drept în totală discreție. Așa că asistența a văzut clar pe cine au pus „Votat”. Nu-i vorbă că la Cardiologie, chiar și la mulți din cei care s-au deplasat pînă în sala de mese pentru a vota s-a aflat pe loc pentru cine au optat. Și pentru aceasta nici nu trebuia nepărat să-i urmărești atent. Era suficient să tragi cu ochiul la masa la care electorul se retrăgea cu buletinul de vot, alegerea desfășurîndu-se sub privirile tuturor celor prezenți. Ba, mai mult, unii dintre bolnavi au încercat să-i influențeze pe ceilalți. E drept că mulți nici nu s-au ferit să-și ascundă opțiunea. Alții, mai curajoși, au reproșat comisiei că nu a venit mai devreme să se convingă „ce bine se mănîncă în spital”. „Trebuia să fiți aici cînd ni s-a servit masa, să vedeți ce ne-a pus în farfurie: felul unu zeamă goală iar felul doi fidea. Dacă nu mi-ar aduce bărbatul meu mîncare de acasă, de la o distanță de peste 40 de kilometri, aș muri de foame în spital”, ni s-a plîns o bătrînă din satul Orășa, comuna Livezi. A avut, totuși, satisfacția ieri de a se răzbuna pe cei responsabili de aceasta. „Știu eu pe cine să votez acum”, ne-a spus, cu subînțeles, bolnava. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.