Ce s-a schimbat?

Ștefan RADU

Timp de mai bine de un an am tot votat. Am început, în 2003, cu referendumul pentru Constituție, am continuat cu scrutinul local și acum, iată, am decis și conducerea centrală. Cu emoții și contestații, am validat un nou Parlament care – în funcție de rezultatul ce se va anunța, oficial, abia mîine – va configura noul Guvern. S-a schimbat ceva în mod esențial? Eu cred că da.
Mai întîi ar fi trecerea în plan secund a lui Ion Iliescu. Vom vorbi, peste cîțiva ani, despre o epocă post-iliesciană ca despre destalinizarea din anii ’60. Chiar dacă o vreme va continua influența decisivă a acestui personaj în politica națională, noua generație din PSD va face gestul de eliberare mentală care să le definească identitatea europeană. Altă cale n-au dacă nu vor să iasă din istorie, pentru un timp, precum PNȚCD. De fapt, problema tinerei generații nu se manifestă doar la partidul domnului Iliescu.

Se vorbește cu insistență despre noua garnitură de politicieni care au datoria de a schimba fața Parlamentului. Două treimi dintre cei aleși în 28 noiembrie sînt „boboci”. Să nu ne iluzionăm, însă, că toți aceștia ar fi altceva decît echipa care tocmai a eliberat fotoliile de senatori și deputați. Tinerețea nu este o calitate în sine. Are nevoie și de competență pentru a potența fluxul politic regenerator. Tinerețea trece, bătrînețea se accentuează. Biologic, ambele categorii dispar relativ repede. Rămîne doar sistemul moral căruia i se subordonează acțiunea individuală. Temerea mea constantă este că mulți dintre cei care își dovedesc tinerețea doar cu actul de identitate eliberat de Poliție capătă năravurile maeștrilor septuagenari, ale celor hîrșiți în sforării de-a lungul a trei dictaturi.

Ceea ce se întîmplă în spațiul politic de astăzi mă îndeamnă la o comparație cu șahul. Considerat un joc strategic, inteligent, ridicat la rang de artă, el nu exlude accesul la eșichier oricărui amator de distracții în parc. Așa s-a ajuns ca unii să susțină primordialitatea talentului în fața exercițiului, a pregătirii profesioniste. Adevărul cred că este undeva la mijloc: oricît vei studia partidele lui Alehin sau ale lui Fisher nu vei deveni maestru internațional dacă nu ai talentul nativ subordonat unui sistem clar de valori morale. Ceva asemănător se cere și politicianului adevărat. „Urechiștii”, cei care „au prins din mers” democrația și au convertit libertățile date de acest sistem pentru a-și rezolva interesele proprii, nu au conștientizat, în general, necesitatea unei pregătiri speciale care să le dea dreptul la decizia națională. Pe de altă parte, generația mai nouă, școlită în țară sau în străinătate, nu dovedește un interes deosebit pentru dimensiunea morală, pentru obligația de a-și sacrifica subiectivismele mercantile pe altarul interesului nației. Logica progresului istoric mă îndreptățește să sper că – mai devreme sau mai tîrziu – ne vom înscrie și noi pe această cale a politicii adevărate.

în polemica pe această temă a primenirii clasei conducătoare din România ar trebui să intervină – alături de electorat și candidați – un al treilea element esențial: societatea civilă. Deocamdată, noțiunea este vehiculată fără a fi definită deplin, mai mult ca o modă a democrației. Formele de manifestare sînt minore și elitiste, provocatoare de confuzii grave în rîndul masei largi a populației. Pe alocuri, se întrezăresc semne inacceptabile de imixtiune politică, ceea ce compromite intenția inițială. Este greu să transformi douăzeci de milioane de oameni obișnuiți și obligați să execute dispozițiile unei puteri centrale – cum a fost în perioada comunistă – în indivizi gata să se implice în rezolvarea problemelor comunitare chiar dacă trebuie să intre în conflict cu instituțiile statului. Cîtă vreme principalele puncte din programele electorale ale diferitelor formațiuni politice se referă la ajutoare sociale, măriri de pensii, alocații bugetare și investiții decise doar de guvern, românii vor rămîne prizonieri ai unui sistem paternalist autoritar, șantajabili în intențiile lor cele mai intime. Este o problemă de mentalitate așa cum o definea și Traian Băsescu în momentul său de sinceritate electorală. Rezultatele acestui maraton al alegerilor – indiferent de finalitatea lor – permit o viziune optimistă pentru destinul nostru ca nație. Aerul european cu care va fi nevoie să ne obișnuim în următorii doi ani ne va obliga la schimbarea multora dintre năravurile pe care le ascundem, acum, sub preș. în mediul politic, personajele care nu se adaptează la „noua respirație” vor trebui scoase din joc înainte de a compromite șansele acestei țări. iasă din istorie, pentru un timp, precum PNȚCD. De fapt, problema tinerei generații n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!